Gaming

Noul mod de joc din Halo Infinite va semăna foarte mult cu un Battle Royale

Autor: Matei Pană

343 Industries au oferit detalii despre toate modurile care vor veni odată cu al doilea sezon din Halo Infinite, sezon care va apărea luna viitoare. Acesta va adăuga două noi hărți, una de tip small-scale numită Catalyst și alta de tip large-scale numită Breaker. Pe lângă acestea, sezonul nou va mai aduce cu el și un nou battle pass care va da playerilor posibilitatea de a câștiga un currency de tip premium cu care își vor putea cumpăra diferite cosmetice sau poate chiar battle pass-ul din sezonul următor.

Primul mod de joc nou introdus în Halo Infinite despre care voi vorbi este King of the Hill. Un mod care și-a făcut apariția și în jocurile Halo precedente, King of the Hill este despre două echipe care au scopul de a controla o zonă specifică, iar echipa care reușește să stea cel mai mult în acel loc va captura punctul respectiv. În locul unui timer, capturarea punctului va fi măsurată de un contor pe care fiecare echipă trebuie să încerce să îl umple. Atunci când una dintre echipe reușește să facă asta, primește un punct. Apoi, zona care trebuie capturată se mută într-un loc nou. Chiar și cu toate aceste informații, încă nu știm câte astfel de zone se vor afla pe o singură hartă.

Land Grab este un alt mod de joc care se concentrează pe controlul unor zone ale hărții. La începutul fiecărei runde, trei zone neutre apar pe hartă, iar prima echipă care reușește să le captureze are un punct. Spre deosebire de modul similar deja existent, Strongholds, zonele capturate nu mai pot fi re-capturate de către cealaltă echipă. Pentru a câștiga runda, o echipă are nevoie de 11 puncte.

Halo Infinite

 

Halo Infinite devine foarte familiar

Un alt mod nou de joc pentru Halo Infinite se va numi Last Spartan Standing, mod care seamănă foarte mult cu un Battle Royale. Acesta se va desfășura pe hărțile de tip large-scale, unde 12 playeri, fiecare pe cont propriu, se vor confrunta. Fiecare player are cinci vieți și va fi eliminat definitiv din meci dacă acestea se termină. Fiecare va începe cu o armă slabă, dar care va primi un upgrade la fiecare kill, asta pe lângă alte arme care vor apărea la întâmplare în diferite locuri ale hărții.

Cu siguranță nu putem spune că acest mod este un Battle Royale, mai ales pentru că numărul maxim de 12 playeri nu se compară cu numărul din jocuri cum ar fi Apex, Fortnite sau PUBG. Dar ce putem spune despre Last Spartan Standing este că se apropie suficient de mult de un Battle Royale cât să prindă atenția fanilor acestui mod de joc și va oferi playerilor o modalitate complet nouă de a juca Halo Infinite.

Contributors

Pe lângă echipa noastră uzuală de tocilari, colaborăm punctual cu diverși redactori și freelanceri la fel de pasionați ca și noi în ceea ce privește jocurile, gadget-urile și tehnologia, în general. Materialele scrise de aceștia sunt marcate cu denumirea Contributors și sunt evaluate cu atenție, pentru a ne asigura că vă oferim informații corecte și conținut de calitate, la standardele Zonei.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button