TECH

Haine luate direct din Metaverse la Săptămâna Modei de la Paris

Cine ar fi crezut că brandurile de designer din zona fashion sunt printre cei mai mari susținători ai Metaverse? Iată că de weekendul trecut avem parte de primul brand care ne prezintă cum moda digitală este adusă în viața reală. Într-o prezentare de la Săptămâna Modei de la Paris, brandul Loewe a venit cu o serie de haine care te duc cu gândul la Minecraft.

Loewe a venit la Paris pentru a-și prezenta colecția de primăvară/vară 2023 destinată femeilor și au adus o surpriză, una de proporții chiar. Evenimentul din capitala Franței este unul din cele mai mari din lume, unul care adună laolaltă cei mai cunoscuți oameni din industrie, celebrități și influenceri. Ei nu s-au așteptat ca printre bluzele vaporoase sau pantofii eleganți cu toc să se strecoare un lucru pentru care și-ar ridica sprâncenele: haine… pixelate. O serie de hanorace, tricouri cu mâneci scurte ori pantaloni cu margini crestate și umbre mânjite. Ele creau un efect de glitch în timp ce mergea modelul pe catwalk.

Când vezi imaginile prima dată, ai impresia că sunt scoase direct din Minecraft și ai nevoie de câteva secunde să îți revii. Senzația aceasta îți este și mai accentuată în condițiile în care vezi hainele ca fiind normale, de zi cu zi. Efectul trompe l’oeil (păcăleală pentru ochi), nu este o metodă nouă din zona de fashion. Designerii s-au jucat cu iluzii optice pe materialele folosite de ceva vreme. Însă putem atribui creșterea folosirii acestui „truc” caselor de modă care vor să își extindă prezența și  în Metaverse, unde ar aduce consumatorilor produse virtuale.

Branduri precum Gucci, Balenciaga ori Prada au încercat să intre în Metaverse prin colaborări cu companiile de tech care sunt prezente în Web3. De exemplu, știați că jucătorii de Roblox pot intra într-un oraș virtual denumit Gucci Town? Acolo ei pot să își cumpere haine Gucci cu care să își îmbrace personajul, iar exemplul nu este unul singular. Balenciaga a colaborat cu jocul Fortnite pentru skin-uri în ediție limitată și a continuat prin a vinde tricouri sau șepci cu jocul. V-ați gândi că tot ce este virtual este mai ieftin. Greșit însă, pentru că o geantă de mână de la Gucci costă în Roblox mai mult decât varianta fizică a ei.

Colecția nouă de la Loewe se joacă cu limita dintre real și imaginar și provoacă când vine vorba de felul în care arată hainele sau care este scopul lor. Oare ne putem imagina un viitor în care avem doar astfel de haine? Poate fi aceasta revoluția în fashion pe care și-o doresc unii? Deocamdată rămânem uimiți de tehnica folosită pentru a produce astfel de piese vestimentare și vrem să o înțelegem.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar mai putea interesa si
Close
Back to top button