PC&Consoles

Guardians of the Galaxy devine un joc Telltale

Telltale Games se pregătește să anunțe că următoarea proprietate pe care o va adapta sub formă de joc, folosind clasica sa rețetă, este Guardians of the Galaxy.

Parteneriatul dintre Telltale și Marvel a fost anunțat încă din primăvară, dar abia acum a fost dezvăluită identitatea jocului. Guardians of the Galaxy: Jocul va fi dezvăluit pe larg la pe parcursul lunii viitoare, în cadrul evenimentului The Game Awards.

Informații suplimentare nu sunt în acest moment despre joc, dar faptul că filmul Guardians of the Galaxy 2 se află în producție cu siguranță nu este o coincidență, iar proiectul celor de la Telltale ar putea să apară pe piață în proximitatea premierei filmului. Din fericire, fiind vorba de un joc Telltale, nu va fi tocmai „grăbit” pentru a ieși pe piață simultan cu filmul, din moment ce producția unui astfel de joc nu necesită chiar atât de mult timp și oricum este episodic.

Jocurile Telltale din ultima vreme s-au concentrat în mare parte pe lume, personaje și poveste, iar aici chiar ar fi foarte mult loc pentru ceva distracție, din moment ce acțiunea se petrece la un nivel cosmic.

Cine știe, poate vor reuși cumva să îl integreze pe acolo pe Mister Featherly, din moment ce el a fost geneza universului… cel puțin în cosmologia Sam and Max.

[Eurogamer]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

2 comentarii

Dă-i un răspuns lui Iulian Vornicu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button