Google își schimbă sigla

Dacă ați căutat ceva pe Google recent, probabil ați observat că nu mai apare aceeași siglă pe bara din browser. Nu intrați în panică, Google nu a fost spart, pur și simplu au decis că a venit momentul să schimbe sigla.
Venind după transferarea proprietăților ce nu sunt legate de internet către compania Alphabet, această remodelare este menită să creeze o identitate mai exactă pentru Google.
Schimbarea siglei nu acoperă doar pagina principală, ci fiecare serviciu al companiei, inclusiv micile pop-ups care apar atunci când folosiți lucruri precum Google Now. Poate că nu pare a fi ceva important, dar o schimbare de design poate face foarte, multe.
Spre exemplu, a făcut Windows 8 să arate de parcă a fost dezvoltat într-o eră în care nu exista mai mult de 1 bit de culoare, iar efectele de margini sau umbrirea încă nu erau inventate, de parcă ne-am fi întors în timp și foloseam iar Windows 3.1.
Pe termen scurt, această schimbare va avea efectul de a crea confuzie, iritare și întrebări multiple, majoritatea fiind „Am intrat pe Google sau pe Picasa?”. Acompaniind această nouă iterație a siglei a fost și o scurtă trecere în revistă a progresului făcut de Google în cei 17 ani ai săi de existență.
[Google]