RSS PaginaDeMediaSecuritateTECHTech&IT

Google este acuzat de trafic secret de date

Datele utilizatorilor sunt împărțite cu părți terțe

Google s-a trezit pe cap săptămâna aceasta cu o nouă acuzație conform căreia ar face lucruri necurate cu datele utilizatorilor.

Acuzația vine de această dată ca parte din investigația generală pe care o efectuează Uniunea Europeană, și vine din partea uni dezvoltator al browser-ului Brave. Acesta susține că Google nu doar colectează datele pe care le știți deja că le colectează, dar că le mai și împarte cu diverse agenții publicitare. Și nu oricum, ci folosind pagini web secrete, ce practic nu conțin nimic vizibil, dar au date ce pot identifica utilizatorii. Date precum locație sau informații despre pagini vizitate, ce pot fi foarte valoroase în acest moment.

Google a declarat că nu se folosește de o asemenea practică, fără acordul utilizatorilor, dar autoritățile de protecție a datelor din Irlanda vor lua la bani mărunți compania pentru a se asigura că nu sunt folosite astfel de tactici. Nu de alta, dar Google ar încălca astfel până și propriul regulament, ce prevede măcar anonimizarea datelor utilizatorilor.

[Cnet]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button