Google Duo va fi integrat cu mesajele, agenda și ecranul de formare al numărului

Aplicația Duo a celor de la Google a primit multe îmbunătățiri în ultimele luni, inclusiv modul în care se integrează cu restul ecosistemului Android. Acum am aflat că Google intenționează să-l integreze și mai mult cu sistemul de operare, iar lucrurile par să devină de-a dreptul interesante.
Pentru cine nu cunoaște prea bine aplicația, Google Duo este un serviciu de apel audio/video care funcționează între mai multe platforme și se leagă direct de numărul tău de telefon. Printre caracteristicile care-l fac popular este funcționalitatea îmbunătățită în locațiile cu semnal slab la internet, sau funcția „Knock Knock”.
Google Duo nu a primit suficientă atenție până acum, dar acest lucru s-ar putea schimba pe măsură ce Google lucrează la integrarea sa în restul ecosistemului Android. Mai nou, Android Police a descoperit modul în care Google intenționează să integreze această aplicație cu ecranul de formare al numărului, SMS și agenda telefonului.
Începând cu ecranul de formare al numărului, am văzut deja ceva integrare aici. În unul dintre ultimele update-uri ale lui Google Dialer, compania a adăugat posibilitatea de a vedea convorbirile Duo în istoricul apelurilor, dar lucrurile nu se opresc aici. Google adaugă o nouă notificare acestui ecran, în care explică ce este Duo. Pe lângă asta, compania mai adaugă și un buton care permite utilizatorilor să efectueze un apel Duo direct din ecranul de formare a numărului.
Există totuși unele condiții care trebuiesc îndeplinite. De exemplu, dacă furnizorul vostru de telefonie mobilă are propriul serviciu de apel video, telefonul îl va folosi automat pe acesta, atâta timp cât ambii participanți la convorbire pot folosi acel serviciu.
Mai mult, Google adaugă un strat suplimentar nivelului de integrare a lui Duo cu aplicațiile de SMS, Android Messages și Contacte. Nu este prima dată când vedem acest serviciu integrat cu agenda telefonică, dar adăugarea lui Android Messages la această funcție cu siguranță este ceva nou. O versiune ulterioară de Android Messages, 2.6, urmează să adauge o scurtătură la orice conversație cu altcineva care de asemenea folosește această aplicație.
Google are un articol întreg de suport în care discută doar despre aceste schimbări. Duo este un instrument puternic pentru Google, și cu schimbări de acest gen pare să se îndrepte în direcția cea bună.