Google Chrome urmează să-ți facă experiența de navigare mai plăcută ca oricând. Spune adio acelor momente de enervante când greșești un URL, deoarece Chrome va verifica acum greșelile în bara URL-uri și îți va sugera alternative bazate pe ceea ce crede că ai vrut să scrii. Această schimbare face parte dintr-un update mai larg de accesibilitate de la Google iar compania a detaliat toate schimbările și modificările într-un blog post oficial.
Inițial, această funcție va fi implementată pe varianta de desktop a Google Chrome, și mai apoi pe mobil în următoarele luni. Sunt pe macOS și încă nu văd nici o schimbare, dar aștept cu nerăbdare acest instrument util care ne va ghida spre site-urile corecte și ne va ajuta să evităm acele site-uri dubioase pe care le vizităm din când în când din cauza unei greșeli de scriere.
Dar să schimbăm puțin registrul și să vorbim despre Google Maps. Echipa din spate a adăugat o caracteristică nouă de accesibilitate, astfel o nouă pictogramă care semnifică o rută de acces pentru scaune cu rotile este vizibilă pentru toți utilizatorii. În trecut, trebuia să te înscrii în funcția „Accessible Places” a Maps pentru a știi dacă o anumită locație este potrivită pentru cineva cu dizabilități.
În cele din urmă, aplicația Lookout de la Google primește o pereche de caracteristici beta ingenioase pentru a ajuta utilizatorii care sunt orbi sau au deficiențe de vedere. Aplicația alimentată de AI poate procesa acum și descrie imagini fără a avea nevoie de text alternativ sau de subtitrări. Utilizatorii pot de asemenea să investigheze mai mult aceste imagini, iar aplicația va folosi un model avansat de limbaj vizual de la Google DeepMind pentru a răspunde întrebărilor lor.