Google pregătește una dintre cele mai mari schimbări de până acum pentru Android. Începând din 2026, aplicațiile instalate din surse terțe vor putea rula doar dacă provin de la dezvoltatori verificați oficial de companie. Măsura, anunțată luni, 25 august, printr-un comunicat, ar putea fi un moment de cotitură pentru un sistem de operare care s-a prezentat dintotdeauna drept „deschis”.
„Ca un control al identității la aeroport”
Google explică măsura printr-o metaforă simplă: „Gândiți-vă la asta ca la o verificare a actelor de identitate la aeroport. Confirmăm cine este dezvoltatorul, dar nu verificăm bagajele, adică nu analizăm conținutul aplicației”, transmite compania.
Argumentul principal ține de securitate. Potrivit analizei interne, aplicațiile sideloaded, adică instalate din afara Play Store, sunt de peste 50 de ori mai susceptibile să conțină malware. „Am văzut cum actorii rău intenționați se ascund în spatele anonimatului pentru a distribui aplicații frauduloase și pentru a fura date sensibile. Verificarea dezvoltatorilor face aceste practici mult mai dificile”, spune Google.
Android, de la ecosistem deschis, la unul controlat
În 2008, Android a debutat cu promisiunea că va fi alternativa „liberă” la iOS. Oricine putea instala orice aplicație, fără ca Google să-i pună prea multe piedici. Doar că între timp imaginea de sistem permisiv a început să se șifoneze. În Play Store, regulile s-au tot înăsprit, iar acum compania face pasul decisiv: extinde verificarea și asupra piețelor terțe.
În practică, asta înseamnă că dezvoltatorii vor trebui să se înregistreze într-un nou Android Developer Console, să-și valideze identitatea și să asocieze aplicațiile cu cheile lor digitale. Altfel, pe telefoanele Android certificate (adică aproape toate dispozitivele care vin cu serviciile Google preinstalate) aplicațiile nu vor mai putea fi instalate.
Este important de menționat că această regulă se aplică doar pe telefoanele Android certificate, adică cele care vin cu serviciile Google preinstalate. Pe dispozitive fără Google Mobile Services sau pe ROM-uri alternative, restricția nu intră în vigoare. Spre exemplu, dacă îți instalezi un custom ROM sau folosești un telefon Huawei fără GMS, Google nu te poate bloca.
Dacă însă alegi să instalezi pachetul Google Mobile Services peste un custom ROM, telefonul intră din nou în categoria de dispozitive certificate, iar restricțiile se aplică la fel ca pe orice alt telefon Android cu GMS preinstalat.
Paralela cu Apple și dilema libertății
Decizia vine într-un moment delicat pentru Google, în contextul în care compania a pierdut recent apelul în procesul intentat de Epic Games privind monopolul Google Play și va trebui să relaxeze regulile de distribuție, permițând ca aplicațiile din Play Store să fie oferite și prin alte magazine alternative de aplicații.
Situația amintește și de lupta dusă în Europa între Apple și Comisia Europeană. Sub presiunea legislației DMA, Apple a fost obligată să accepte magazine alternative de aplicații, dar a impus un sistem strict de autorizare și comisioane speciale. Acum, Google pare să meargă pe aceeași rețetă: mai multă deschidere pe hârtie, dar, în practică, mai mult control.
Criticii ar putea spune că acesta e sfârșitul visului Android ca platformă complet deschisă. Google susține însă contrariul: „Dezvoltatorii vor avea în continuare libertatea de a-și distribui aplicațiile direct sau prin orice magazin alternativ. Noi doar ne asigurăm că știm cine sunt”.
Calendarul implementării
Primele teste vor începe în octombrie 2025, iar din martie 2026 orice dezvoltator va putea intra în procesul de verificare. Debutul efectiv se va face în septembrie 2026 în Brazilia, Indonezia, Singapore și Thailanda, urmând ca din 2027 măsura să fie extinsă la nivel global.
Este o schimbare care pe de o parte răspunde unor riscuri reale de securitate, pe de alta restrânge tocmai acel spațiu de libertate care a diferențiat Android de la început. Dacă Apple a fost mereu despre „grădina închisă”, Google riscă să se transforme într-un portar intrasigent al grădinii.

