TECHTech&ITTelefoane

Google ar putea lansa o variantă mai ieftină de telefoane Pixel

Mai țineți minte când Google vindea telefoane Nexus? Acele modele veneau cu un sistem de operare Android în cea mai pură formă a sa și, de asemenea, erau disponibile la un preț accesibil, ceea ce nu s-a mai văzut de când Google a început să concureze direct cu modelele iPhone și Galaxy prin intermediul seriei de telefoane Pixel.

Acum se pare că firma ar încerca să-și recapete clienții din zona low budget.

Potrivit Economic Times, Google intenționează să lanseze un telefon Pixel mai ieftin destinat unor piețe emergente cum ar fi India, unde linia Nexus a fost cândva populară (de atunci fiind înlocuită de OnePlus). În același timp, Google planifică o campanie de marketing agresivă pentru a construi prezența mărcii pe piață, și intenționează să aducă și alte dispozitive, cum ar fi Google Home.

Ne așteptăm ca acest model să fie lansat în jurul lunii iulie sau august, cu doar câteva luni înainte de apariția teoretică pe piață a modelului Pixel 3. Nu este clar dacă acest Pixel mai ieftin ar fi disponibil și în alte zone de pe glob, sau dacă ar fi limitat la anumite teritorii cum e cazul cu unele telefoane Android One. Și, bineînțeles, toate acestea presupun că zvonurile se vor adeveri, dar știți cum se spune: speranța moare ultima.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button