Google anunță ARCore, o platformă de realitate augmentată
Cu ceva timp în urmă s-a ivit inițiativa Tango, cea de a crea telefoane mobile cu senzori avansați, capabili să construiască o hartă 3D detaliată a mediului înconjurător, ce apoi putea fi folosită pentru o varietate de aplicații. Tango n-a avut parte de prea mult succes, necesitând hardware specializat, motiv pentru care Google a prezentat acum ARCore.
Acesta probabil nu va fi numele final al inițiativei, din moment ce Daydream se numea pentru o vreme VRCore, dar ar putea fi modul prin care AR va decola pe telefoanele Android. Conceptul de Augmented Reality presupune folosirea mediului înconjurător ca suport pentru generarea de efecte grafice, mai mult sau mai puțin utile. ARCore se folosește de senzorii care sunt deja prezenți într-un telefon normal, cum ar fi camera, accelerometrul, giroscopul chiar, pentru a păstra integrarea elementelor 3D cu lumea reală.
Lipsa unui senzor de profunzime înseamnă că nu se pot face lucruri prea avansate, ceva ce însă nu va fi o probleme, din moment ce majoritatea aplicațiilor de Tango oricum obligau utilizatorul să se folosească de suprafețe plate pentru proiecțiile AR.
ARCore și-a făcut apariția acum sub forma unui SDK, ce este disponibil dezvoltatorilor care doresc să experimenteze cu el. Momentan singurele sisteme compatibile sunt Samsung Galaxy S8 și Google Pixel, așa că mai este mult de muncă până ce va fi disponibil chiar pentru toate telefoanele.
Rămâne acum de văzut ce se va întâmpla cu Tango, deoarece uneltele de dezvoltare pentru ARCore nu sunt compatibile cu Tango, și vice-versa.