PC&Consoles

GOG.com lansează Big New Sale

Da, GOG a avut o serie de promoții abia săptămâna trecută, dar acum distribuitorul vine cu o nouă rundă de reduceri. De această dată promoția este intitulată Big New Sale. De ce mare? Pentru că pe lângă cele peste 200 de jocuri care sunt la reducere acum, aparent se va mai ivi ceva pe parcursul acestei zile. Nu știm exact ce, dar GOG se referă la acest lucru ca fiind ceva „absolut, indubitabil, cu siguranță special” pentru toată lumea care va vizita site-ul astăzi (marți).

Deși promoția este descrisă ca fiind „mare” și „nouă”, majoritatea jocurilor din această ofertă sunt fie indie, fie de buget redus, adică nu tocmai mari; de asemenea, cele mai multe dintre ele nu pot fi catalogate nici ca fiind chiar noi. Așadar, titlul promoției probabil se referă mai mult la surpriza care urmează să apară pe parcursul zilei. Cu toate acestea, dacă răsfoiți cu atenție paginile site-ului, puteți da peste unele oferte mai mult decât generoase, unele titluri având o reducere și de 90%. Nouă ne-au sărit în ochi următoarele:

Prison Architect -80% 3,99 euro
Kerbal Space Program -40% 20,39 euro
FTL: Advanced Edition -74% 2,19 euro
Toată seria Age of Wonders
Her Story -75% 1,29 euro
Seria Legend of Grimrock
Seria Shadowrun Returns
Blackwell Bundle -90% 1,29 euro
The Age of Decadence -75% 6,39 euro
Seria Trine
Braid -75% 3,29 euro
Seria Eador

Promoția The Big Deal va lua sfârșit la ora 1 noaptea între 25 și 26 septembrie (ora Bucureștiului). Așa cum bine știți, GOG nu implementează nicio formă de DRM în titlurile din catalogul lor, ceea ce este cu adevărat un miracol în 2017, ținând cont de modul în care funcționează fiecare altă platformă de distribuție digitală, precum Steam, Origin, Uplay sau Battle.net. Lupta celor de la CD Projekt împotriva DRM-ului este la fel de veche ca și serviciul în sine. În 2014, Michal Platkow-Gilewski afirma:

De fiecare dată când ne gândim să luăm o decizie, prima regulă este să tratăm gamerii așa cum ne-ar plăcea nouă să fim tratați. Noi nu credem în DRM pentru că noi detestăm DRM-ul. De asemenea, nu protejează, nu tocmai. Jocurile sunt sparte în câteva minute, ore sau zile, dar mereu sunt sparte. Dacă vrei să piratezi vei găsi un mod. Dar dacă ești un gamer de bună credință și cumperi jocul, de ce ar trebui noi să-ți punem obstacole în cale?

Acuma nu mai rămâne decât să așteptăm ce este atât de mare și de nou la această promoție. Putem oare spera la un The Witcher 3 Game of the Year Edition la -70%? Vă vom ține la curent!

Sursa

Autor

  • Măriuca Mihăilescu

    Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button