GamingPC&ConsolesTech&IT

Ghost Recon Wildlands va fi gratuit săptămâna aceasta

Vă plac jocurile despre destabilizarea unei țări din America de Sud, la comanda unei trupe de elită din SUA? Atunci aveți parte de o surpriză săptămâna ceasta, pentru că Ghost Recon Wildlands va fi gratuit.

Perioada gratuită începe din ziua de 2 mai și se va încheia pe 5 mai, timp în care vă puteți bucura de joc, în această perioadă fiind adăugat chiar conținut nou, sub forma update-ului Operation Oracle. Veți găsi în cadrul acestui update câteva misiuni noi, personaje suplimentare și mai multe oportunități de a vă distra.

Oferta este disponibilă pe toate platformele pe care poate fi jucat Ghost Recon Wildlands, așa că îl veți putea descărca de pe PSN, de pe Xbox Live, iar pe PC foarte probabil va putea fi descărcat de pe Uplay. Jocul nu va rămâne al vostru pe termen nelimitat, va trebui să îl cumpărați dacă vreți să continuați aventura după data de 5 mai.

În cazul în care ați uitat despre ce era vorba în joc, vă puteți gândi la el ca la un soi de The Division, dar cu gameplay ce nu te fac să te gândești că poate ți-ai petrece mai bine timpul completând o fișă de Excel.

[Game Informer]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar mai putea interesa si
Close
Back to top button