Ghost Recon Breakpoint nu o duce bine
Ubisoft nu este fericit de succesul jocului
Ubisoft are ceva probleme cu unul dintre cele mai recente titluri ale companiei. Ghost Recon Breakpoint nu pare să fie deocamdată succesul la ca compania se aștepta.
Conform raportului ce vine de la companie, poate că Breakpoint a fost lansat prea aproape de predecesorul său direct, The Division 2. Ambele sunt jocuri de multiplayer ce se bazează pe dezvoltarea constantă de conținut pentru menține interesul publicului, iar ambele par să fi avut probleme. The Division 2 nu s-a descurcat la fel de rău, dar nu tocmai la nivelul dorit.
Breakpoint a provocat o reacție ceva mai negativă. Conform declarației lui Yves Guillemot, CEO al companiei, o porțiune însemnată a comunității a respins noutățile pe care jocul le adăuga. Nu doar asta, dar jocul în sine nu avea suficiente calități încât să îi permită să iasă în evidență.
Și ce este de făcut? Eh, Ubisoft a dezvăluit că va amâna Rainbow Six Quarantine, Watch Dogs Legion și Gods and Monsters. Jocurile vor fi disponibile cel mai devreme în al doilea sfert al anului 2020. Poate astfel vor evita problemele ce l-au lovit pe Breakpoint. Nu de alta, dar din moment ce Ubisoft merge de la un proiect mare la altul, nu prea își permite că și cele mai mici să eșueze.