Genshin Impact se lansează pe Epic Games Store cu recompense in-game
Genshin Impact a trecut rapid de la eticheta de RPG obscur la unul din cele mai populare jocuri din ultima vreme. Este free to play și te îneacă în păcănele… Pardon, în gacha, termenul japonez pentru automatele de jucării și de altfel cel care a creat un soi de micro-gen pentru jocurile care funcționează pe principiul de lootbox.
Genshin Impact poate fi jucat doar prin intermediul site-ului oficial al dezvoltatorului MiHoYo. Ceva oarecum similar altor titluri de tipul Meeeti….4Story sau Guild Wars. Asta până săptămâna viitoare, când jocul își va face debutul pe Epic Games Store.
Genshin Impact a luat cu asalt (mai) toate platformele
Dezvoltatorii lui Genshin Impact au ales această abordare din dorința de a-și extinde player base-ul și pentru a oferi mai multă flexibilitate utilizatorilor în alegerea platformei preferate. Astfel, pe 9 iunie, lansarea pe Epic Games Store a RPG-ului va coincide cu introducerea patch-ului 1.6. Patch-ul va aduce personaje noi și un Archon Quest, precum și o regiune suplimentară, Inazuma. Explorarea va putea fi făcută și naval, iar jucătorii și companionii lor vor putea interacționa în mai multe feluri.
Versiunea de pe Epic Games Store a Genshin Impact va beneficia de crossplay între PlayStation, Android, iOS și standalone-ul PC, adică de pe site-ul oficial. În plus, la inaugurare, jucătorii vor avea parte de un bonus in-game, disponibil pe o perioadă limitată.