Tech&ITGamingHiFi-TV

GeForce Now și Stadia pentru TV-urile Samsung mai întârzie

Când ne-a prezentat Samsung Gaming Hub, producătorul coreean a promis o experiență îmbunătățită pentru gameri, care va combina serviciile de game streaming oferite de NVIDIA și Google într-o singură interfață dedicată. Iar toată nebunia asta urma să fie lansată în vară, odată cu televizoarele din seria 2022. Dar cum socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, data de lansare a hub-ului dedicat jocurilor a fost amânată.

În loc de o lansare în vară, Samsung a spus că Gaming Hub va ajunge pe unele dintre cele mai bune televizoare ale sale „later this year„. Adică un fel de mai avem de lucru și o să-l lansăm, când o să-l lansăm.

Nouă platformă va fi disponibilă anul acesta pe câteva modele selectate din gama 2022 de televizoare smart de la Samsung. Game Hub este o nouă platformă prin care descoperi servicii de game streaming și creează o punte între componenta hardware și software pentru a oferi o experiență de joc fără probleme. Nu este nevoie să descarci nimic și nu îți trebuie spațiu de stocare.

Noua caracteristică o să vină sub forma unui tab nou în interfața Tizen OS alături de meniurile Media și Ambient. Această interfață va oferi acces full-screen la GeForce Now și Google Stadia pentru început, urmând ca alte platforme să se alăture în viitor.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button