PCTECHTech&IT

Zvon: GeForce GTX 1660 Super pare a fi pe drum

La fel și un 1650 Ti

Generația actuală de plăci video nu a fost tocmai pe placul tuturor, în mare parte pentru că prețurile au crescut foarte mult, iar cu excepția unui 2080 Ti, performanța nu a fost tocmai cutremurătoare în comparație cu cea anterioară.

Totuși, în cazul plăcilor din seria 2000 de la Nvidia, măcar am avut parte de o serie Super menită să mai sporească puțintel performanța. Iar acum umblă vestea că plăcile seria GeForce 1600 va avea parte de un tratament similar. Conform informațiilor care circulă acum pe internet, vom avea în curând pe piață o placă video GeForce GTX 1660 Super.

Acest model nu este menit să întreacă în performanță GTX 1660 Ti-ul, în schimb venind ca un înlocuitor pentru varianta normală a plăcii, cu un nivel de performanță undeva între aceasta și Ti. În alte cuvinte, ar putea avea cam același nivel de putere ca un „vechi” GTX 1070. Placa ar urma să aibă 1408 nuclee CUDA și va veni cu 6GB de memorie video GDDR6 de 14Gbs.

Apoi, cei care vor o placă și mai ieftină, dar tot performantă, par că vor avea parte de un GTX 1650 Ti. Vă puteți aștepta ca acest model să fie ceva mai sprinten, în comparație cu varianta standard.

Nu sunt deocamdată informații despre când ar putea sosi pe piață aceste plăci, dar cu siguranță vor fi binevenite pentru cei care vor să stoarcă până și ultimul cadru pe secundă din bugetul limitat pe care îl au la dispoziție pentru construirea unui PC.

[Hexus]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button