GamingPC&ConsolesȘtiri

Luna RPG-urilor pe Game Pass: Persona 3, Persona 4 și Monster Hunter Rise

Cred că este safe să zic că Xbox Game Pass este unul dintre cele mai folosite servicii de gaming din lume. Majoritatea prietenilor mei îl folosesc regulat iar mai toată lumea care și-a luat un Xbox în ultima vreme a optat măcar să încerce acest abonament. Și pe bună dreptate, ținând cont că pentru o sumă relativ mică ai acces la o librărie impresionantă de titluri pe care poți să le joci pe PC, pe consolă sau chiar în cloud.

Și unul dintre cele mai avantajoase aspecte ale Game Pass (exceptând lansările day-one ale jocurilor făcute de Microsoft și nu numai) este rotația titlurilor. Sigur, jocurile care sunt foarte populare și cele care sunt dezvoltate de companie stau pe platformă o perioadă foarte lungă de timp sau pentru totdeauna, dar atunci când unele jocuri noi sunt băgate, altele trebuie să iasă.

Așa este și în cazul We Happy Few, un joc care nu s-a bucurat de o lansare prea strălucită din cauza problemelor tehnice și ale lipsei de conținut, dar care și-a revenit între timp și s-a transformat într-un joc pe care merită măcar să îl încerci. Bine, dacă vrei să îl încerci va trebui să îl cumperi, pentru că tocmai a fost retras de pe Game Pass, laolaltă cu alte 5 titluri.

În locul lor vin unele dintre cele mai bune RPG-uri: Persona 3 Portable, Persona 4 Golden și Monster Hunter Rise. Primele două jocuri din listă sunt un fel de simulator de adolescent licean din Japonia, care în timpul liber se bate cu diferiți inamici cu ajutorul unui sistem de combat turn-based. Monster Hunter Rise pe de altă parte este un titlu care se axează mai mult pe acțiune și pe omorât monștri.

Sigur, descrierile jocurilor de mai sus pot fi considerate cel puțin sumare, dar dacă totuși sună a genul tău de distracție, tot ce trebuie să știi este că ambele titluri Persona vor ajunge pe Game Pass pe 19 ianuarie, în timp ce Monster Hunter Rise va fi disponibil următoarea zi, pe 20.

Tudor Bostan

De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button