NEWSPCTECH

Gama de procesoare AMD Ryzen 3000, dezvăluită neoficial

După ce în cadrul CES 2019 AMD a făcut doar câteva trimiteri la următoarea serie de procesoare desktop, iată că un distribuitor din Singapore face mai multă lumină în privința gamei Ryzen 3000. Scurgerea de date, raportată de Tom’s Hardware, detaliază întregul catalog Ryzen 3000 al celor de la AMD, inclusiv chipset-urile de serie G, care vor oferi unități grafice integrate din seria Navi. Mai mult, distribuitorul a prezentat și o listă cu prețurile acestora.

În cazul în care informațiile se dovedesc adevărate, ne așteptăm ca procesoarele entry-level Ryzen 3 3300, 3300X și 3300G să fie echipate cu șase nuclee fizice și 12 virtuale și să opereze la viteze de aproximativ 4GHz. Prețurile pentru acest segment ar porni de la 111 dolari.

Seria mid-range Ryzen 5, care urmează să includă modelele Ryzen 5 3600, 3600X și 3600G, va oferi 8 nuclee fizice și 16 virtuale, operând la aproape 5GHz pentru modelul de vârf 3600X. Prețul pentru aceste procesoare va porni de la 200 de dolari.

Vârful de gamă pentru noua serie Ryzen 3000 va fi dat de procesoarele Ryzen 7 și Ryzen 9 Threadripper, care vor opera cu 12, respectiv 16 nuclee fizice și un număr dublu de nuclee virtuale, cu frecvențe variind între 3.8GHz și 4.3GHz. Prețurile vor porni de la 336 de dolari pentru Ryzen 7 și 561 pentru modelul de top Ryzen 9 3850X.

În luna ianuarie, CEO-ul AMD Lisa Su a confirmat că noile procesoare desktop vor fi construite pe un proces de 7nm și că urmează să funcționeze cu plăcile de bază existente din seriile 300 și 400. Cei de la AMD sunt așteptați să dezvăluie oficial noile serii de procesoare Ryzen 3000 pe 7 iulie, în cadrul Computex.

Ryzen 3 3300
6 nuclee fizice / 12 nuclee virtuale; 3,2 GHz frecvența de bază / 4 GHz frecvența boost; 111 dolari preț estimativ
Ryzen 3 3300X
6/12 nuclee; 3,5/4,3 GHz; 145 dolari
Ryzen 3 3300G
6/12 nuclee; 3,0/3,8 GHz; 145 dolari
Ryzen 5 3600
8/16 nuclee; 3,6/4,4 GHz; 200 dolari
Ryzen 5 3600X
8/16 nuclee; 4,0/4,8 GHz; 258 dolari
Ryzen 5 3600G
8/16 nuclee; 3,2/4,0 GHz; 224 dolari
Ryzen 7 3700
8/16 nuclee; 3,8/4,6 GHz; 336 dolari
Ryzen 7 3700X
12/24 nuclee; 4,2/5 GHz; 370 dolari
Ryzen 9 3800X
16/32 nuclee; 3,9/4,7 GHz; 505 dolari
Ryzen 9 3850X
16/32 nuclee; 4,3/5,1 GHz; 561 dolari

Sursa

Tags

Măriuca Mihăilescu

Redactor Evenimente

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close