ȘtiriTech&IT

Galaxy S24 sau iPhone 15? Care-i mai bun și ce să alegi?

Cu siguranță mulți și-au pus întrebarea, de la lansarea lui S24 încoace, care este telefonul mai bun si mai dezirabil: Galaxy S24 sau iPhone 15? Iar întrebările astea iau tot felul de forme. De la simpla curiozitate de amorul artei, până la intenția ferma de achiziție.

Dar toate se reduc de fapt la „cunoscători”, prieteni sau rude: care-i mai bun dom’ne? Si cumva e normala aceasta curiozitate, meciul dintre iPhone-ul celor de la Apple si seria Galaxy S a celor de la Samsung, este un fel de… rivalitate eternă, în care ambele tabere au completă dreptate.. și se înșală amarnic.

Pai in aceste condiții, indiferent ca ești doar curios sau ai in plan o astfel de achiziție, hai sa analizam problema și să facem puțină lumină în această „speță”. Dar înainte sa intrăm in comparația propriuzisă, hai sa clarificam din capul locului niște aspecte. Știu ca astea ar putea părea generalități, dar am ales sa încep cu ele, pentru că cel mai adesea sunt subevaluate.

De exemplu… ecosistemul, sistemul de operare sau rutina. Vii de la iOS sau Android? Restul dispozitivelor pe care le folosești sunt Mac sau Windows? Mai ai si alte dispozitive de la mărcile astea? Ce urmează sa faci preponderent cu telefonul respectiv? Si tot așa. Oricât de generale ar putea părea aceste întrebări, ele iți vor defini experiența ulterioara, daca va fi una wow sau meh. Daca ești utilizator înverșunat de iPhone, ești obișnuit cu iOS si toate rutinele tale de utilizare se leagă de ecosistemul respectiv, atunci poate ar fi mai bine sa stai in banca ta, pentru ca si la suprafața si in profunzime, tranziția la un telefon cu Android nu va fi una scutita de bătăi de cap. Oricât s-ar da unii si alții cu fundul de pământ ca nu este nimic mai simplu, ca există acum un milion de variante să-ti muți datele, de exemplu de pe un sistem pe altul, că aplicațiile sunt disponibile si pe o platforma si pe alta Că în principiu ambele fac același lucru. Că există o curbă de acomodare. Si cei mai mulți astfel de sfătuitori binevoitori ignoră iarăși un aspect important, si anume acela ca nu toți utilizatorii sunt Power users si ca nivelul de pricepere oscilează mult de la un utilizator la altul. Iar treaba asta este valabila si viceversa.

Am prieteni apropiați si care culmea, mai sunt si cat se poate de tech savy, care au încercat trecerea de la Android la iPhone. Bah băiatule, nu cred ca m-am întâlnit o singură dată cu ăștia, fără sa-mi deverseze in cap un potop de critici la adresa iPhone-ului. Ca nu face, ca nu drege, ca totul este pus alandala, ca e restrictiv, ca are bube-n cap si ciunga-n par, si asta in condițiile in care au dat bani grei pe un iPhone, si au existat toate bunele intenții de adopție. După 2-3 luni de chinuri, cei câțiva subiecți care au încercat o astfel de trecere, au aruncat prosopul, si-au pus proaspăta achiziție pe OLX si au revenit la ecosistemul pe care li cunoșteau mai bine. Sigur, mai sunt si cazuri de succes, dar parca mai puține decât făinurile.

De asta zic ca obișnuința este lucrul dracului, deci țineți cont de ea, ca nu este o trivialitate. Asta una. Apoi ecosistemul de dispozitive: de exemplu ce laptop folosești si ce sistem de operare ai pe el? Sigur, in teorie si pe hârtie, toate merg acum cu toate, dar daca ai un Mac si un Apple TV si un iPad, și le folosești des in conjuncție, iar AirDrop si altele asemenea sunt viața ta, atunci oricât de tentantă ar fi ideea sa migrezi pe Android, procesul nu va fi unul simplu. Si invers, daca ai un laptop Windows, tableta Samsung, TV Samsung, monitor Samsung etc, si folosești de exemplu DeX într-o veselie, atunci stai potolit. Repet, ele funcționează si cross, dar tine cont ca in ultimii ani, mai toți producătorii au făcut eforturi considerabile cu dezvoltarea ecosistemului propriu. Adică de a asigura o compatibilitate sporita in primul rând intre propriile dispozitive, si mai apoi cu ale altora. Sigur ca AirPlay merge pe TV-uri Samsung si încă foarte bine, sau DeX pe MacBook-uri, dar funcționalitatea perfecta este asigurata in primul rând intre dispozitivele aceleiași mărci.

O alta întrebare pe care ar trebui s-o iei in calcul este asta: exista scenarii de utilizare, aplicații sau funcții care se limitează la doar unul dintre aceste modele? Hai sa dau si un exemplu ca sa fiu mai clar. Bunăoară daca ești videograf cu pretenții si vrei sa folosești telefonul ca B Camera in shootionguri video profi, atunci mergi pe iPhone 15 Pro sau Pro Max, pentru acel Apple Log care iți permite sa filmezi flat, ca mai apoi sa poți caloriza in post producție. Este o chestie aparent de nișa, dar care pentru unii face toata diferența.

Si nu in ultimul rând, un aspect la fel de important este asta: care anume telefon din line-up-urile celor doi producători este ce iți trebuie ție? Vrei un telefon mare sau unul mic? Iți trebuie un model Pro Max sau Ultra, sau iți este suficient un S24 sau iPhone 15, standard sau Plus? Are sens sa dai o suma de bani semnificativa extra pentru modelele de vârf sau nu? Toate aceste întrebări nu sunt de umplutura, ba îndrăznesc sa spun ca sunt chiar mai importante decât orice comparație dintr-asta specificație cu specificație. Si de aia, cu riscul de a părea evaziv, cred ca răspunsul cel mai corect la întrebarea care-i mai bun, este asta: depinde. Si mai îndrăznesc sa spun ca întrebarea asta „care-i mai bun” este incompleta, si ca o reformulare mai adecvata ar suna in felul următor: care-i mai bun… pentru tine? Si daca pana aici am încercat sa răspund acesteia din urma, nu o voi evita nici pe cea „incompleta”, pentru ca pana la urma, daca vreți sa știți care-i mai bun la modul absolut, putem schița un răspuns si in acest sens, si care sa va fie si cat de cat util. Iar pentru aceasta comparație, NU am ales modelele de top in mod deliberat.

Despre S24 Ultra sau iPhone 15 Pro Max au curs tone de cerneala virtuala, toți YouTube-rii si jurnaliștii tech s-au concentrat pe astea, pentru ca sunt mai flashy, mai scumpe si aduna tot hype-ul. Dar daca stăm sa ne uitam la statisticile de vânzări, nu astea sunt cele pe care le cumpăra oamenii preponderent. Se întâmpla ca la mașini: la test ne este trimisa mereu a mai bengoasă si mai dotata, dar oamenii cumpără întotdeauna modelele mai accesibile. Si-apoi am zis sa mai corectez încă o nedreptate: am văzut in multe recenzii si comparații de pe net o greșeala de poziționare. Mulți review-eri, experimentați chiar, compara aceste doua lineup-uri, adică iPhone 15 si Galaxy S24 ca la piața, unu la unu in funcție de ierarhia din serie, gen IPhone 15 simplu cu S23 sau S23 plus si iPhone 15 Pro si Pro Max cu S23 Ultra. Apropo, am citit o astfel de comparație stufoasa intre S24 si iPhone 15 ala basic. Greșit din punctul meu de vedere, pentru ca, după mine, in lineup-ul lui S24 nu exista un echivalent pentru iPhone 15 simplu. iPhone 15 vanilla are un procesor din 2022, este mai vechiul A16 bionic, are doar 2 camere si nu 3, adică ii lipsește un telephoto, ecranul a rămas tot pe vechiul standard la 60Hz, si lista nu e tocmai scurta, in vreme ce S24 beneficiază de toate astea. Prin urmare, mai nimerit este sa compar S24 cu iPhone 15 Pro, si acestea fiind zise, haideți sa dam drumul la treaba.

Hai sa începem cu faptul ca ambele au procesoare din ultima generație a producătorilor lor, adică Exynos 2400 respectiv A17 Pro. Iar aici haideți sa facem si o mica, dar importanta paranteza. Samsung au revenit la politica lor de segregare a motorizărilor in funcție de regiune, pe care au practicat-o înainte de seria S23. Prin urmare, cu excepția modelului Ultra, tot restul telefoanelor din noua serie, adică S24 si S24 Plus au primit procesoare Exynos de producție proprie in Europa, in vreme ce versiunile pentru Statele Unite, Canada si China, sunt motorizate toate cu ultimul procesor Qualcomm, adică Snapdragon 8 Gen 3. De ce oare? Numai Samsung știe, iar in trecut aceasta împărțire nu prea le-a adus beneficii de imagine. Dar tura asta, coreenii se jura ca nu mai avem de-a face cu Exynos-urile de alta data, si ca diferența intre versiunea lor de procesor si cea de la Qualcomm s-a redus substanțial.

Am instalat rapid un Geekbench 6 sa verificam acest claim, si rezultatul a fost destul de convingător. Mititelul S24 a scos 7000 de puncte, ceea ce nu este rău deloc, dar fata de iPhone 15 Pro ul lui Matei, care a scos la cald si la prima strigare vreo 7300, tot nu e peste. Am mai remarcat de asemenea ca telefonul s-a încălzit destul de repede, undeva pe centrul spatelui, in apropierea camerelor, fără însă a deveni fierbinte, dar asta s-a întâmplat in timpul testelor si cu iPhone 15 Pro.

Treaba asta poate fi pusa pe seama dimensiunilor liliputane, vorbim totuși despre un telefon mic, de doar 6,2 inch. Dar toate astea cred eu ca n-ar trebui sa reprezinte o sursa de îngrijorare pentru utilizatorul obișnuit, care nu lucrează si nici nu joaca teste sintetice. In rest, in jocuri chiar solicitante, gen Genshin Impact, Asphalt 9 sau CoD Mobile, da, telefonul se încălzește, dar nu într-atât cat sa te frigă la mâini sau sa își frâneze performantele, procesorul nu intra in throttle, sau cel puțin nu prea repede. Deci pe parte de performanta bruta, iPhone 15 Pro cu al sau A17 rămâne telefonul mai rapid. Pe parte grafica, in condițiile temperaturii ambientale din birou de 20-21 de grade, in testul Wild Life Extreme din suita 3D Mark, S24 bate detașat iPhone 15 Pro, cu un scor de 4260 de puncte VS 3600. De asta data diferența este suficient de mare pentru a fi luata in serios, si este o bila alba pentru Exynos-ul nu foarte iubit al celor de la Samsung. Cat despre restul configurației, cele doua sunt aproape identice. Ambele pleacă de la 128 GB stocare si 8GB RAM, cu mici variații. De exemplu, telefonul Apple are si o versiune de 1TB in vreme ce S24 se oprește la 512GB, iar de partea cealaltă, Samsung are si versiune 12GB RAM, in vreme ce iPhone 15 Pro vine cu 8, indiferent de versiunea de stocare. Mie cele doua mi-au ieșit foarte apropiate ca performante, atât in testele sintetice cat si in jocuri si diverse aplicații, motiv pentru care am si ales sa le compar, si nu S24 versus iPhone 15 simplu, așa cum au procedat alții. Asemănările continua si pe parte de design si display.

Am remarcat încă de la lansare ca S24 seamănă destul de mult cu iPhone 15 si iPhone 15 Pro, adoptând un aspect mai pătrățos, cu margini mai dure si ecrane perfect plate, iar daca te uiți la ele din dunga, sunt greu de deosebit. Si dimensiunile sunt extrem de apropiate: lățimea este identica, 70,6mm, înălțimea aproape identica, le desparte nici juma de milimetru, singura specificație care diferă ceva mai mult este grosimea, unde iPhone are cu nici măcar un mm in plus. iPhone este însă mai greu cu vreo 20 de grame, si are rama din titan, spre deosebire de cea din aluminiu ranforsat pentru care a optat Samsung. Exista titan si pe seria S24, dar este rezervat doar pentru modelul Ultra. Fiți însă pe pace daca va rodea treaba asta, nici la Apple situația nu in totalitate diferita, de titan beneficiind doar versiunile Pro si Pro Max. In rest, ambele au construcție de tanc, cu sticla întărita fata-spate, produsa in ambele cazuri de aceiași Corning, Victus 2 pe S24 si ceva asemănător, dar cu care se lauda ca a fost făcută doar pentru ei, pe iPhone. Ambele modele sunt IP68, adică certificate pentru rezistenta la apa si praf, însă cu un avantaj pentru iPhone, care poate fi scufundat la 6m adâncime vreme de 30 de minute, versus S24 care este certificat pana la doar 1,5m.

Trecând acum la ecrane, si acestea sunt extrem de asemănătoare. S24 este cu doar 0,1 inch mai mare, 6,2 vs 6,1, si automat, pentru ca body-urile au fix aceleași dimensiuni, are si un raport ecran-corp ceva mai bun. Dar ambele sunt AMOLED-uri LTPO la 120Hz si cu străluciri foarte bune: 2000 de niți pentru iPhone, 2600 in peak pentru S24. Ambele au rata de refresh la 120Hz, si notabil mi se pare faptul ca pe S24, Samsung au revenit la acea frecventa adaptiva in funcție de conținut, intre 1 si 120Hz. Anul trecut pe S23 renunțaseră la chestia asta, ecranele puteau varia doar intre 40 si 120Hz, si cred ca aceasta revenire la o plaja mai larga este salutara. Si acum haideți sa vorbim si despre camere, încă un motiv pentru care am ales sa fac comparația intre aceste modele din lineup-urile celor doi producători, si nu altele.

Camerele principalele sunt relativ asemănătoare, 24mm Wide, f1.8 dual pixel PDAF si rezoluți apropiate: 50MP pentru S24, 48 pentru iPhone, diferența nesemnificativa de rezoluție a senzorului. Ambele sunt stabilizate optic, dar cu un ușor avantaj pentru iPhone, care are si senzor shift, o tehnologie împrumutata de pe camerele mirrorless dedicate. Mergând mai departe, ambele au telephoto, de 67mm pentru S24 si 77 pentru iPhone, deci cea de pe iPhone este mai lunga, mai aproape de ceea ce este considerat telefoto, cea de pe S24 este mai aproape de o focala de portret. In rest, cele doua camere au specificații asemănătoare, sunt stabilizate optic, așa cum le sade bine unor camere tele de flagship, iar rezoluțiile sunt si ele apropiate. 10MP pe S24, 12 pe iPhone.

Cat despre camerele ultrawide, sunt absolut identice, pana si dimensiunea fizica a senzorului coincide. 13mm f2.2, 12 MP, unghi de 120 de grade, si stau si mă întreb daca nu cumva este fix același senzor si aceeași optica, iar iPhone mai are in plus si un Time of Flight lidar pentru măsurarea profunzimii. Camerele de selfie sunt si ele apropiate, ambele cu rezoluți de 12MP, ceea ce diferă puțin este unghiul infim mai larg pe iPhone. Dar ar mai fi ceva relevant de menționat, de asta data la deosebiri: faptul ca S24 livrează ceva ce Samsung oferă demult pe seria S, iar Apple pur si simplu refuza sa ia in calcul: filmare 8K. Nu spun ca este un game changer pentru masa de utilizatori, dar așa cum spuneam si la început când pomeneam ecosistemul, Samsung are in portofoliu TV-uri 8K, prin urmare capabilitatea asta are sens.

Dar dincolo de asta, cele doua telefoane sunt extrem de asemănătoare pe parte de setup de imagine, si putem spune ca sunt on par, adică produc rezultate comparabile. Pana si pe parte de conectivitate rămân neck and neck, cu Wi-Fi 6E, Bluetooth 5.3 si USB Type-C 3.2 gen 2. Asta era un diferențiator important pana nu demult, dar odată cu iPhone 15, Apple s-au supus de voie de nevoie reglementarilor impuse de uniunea europeana si au migrat si ei la USB 3.2. Practic, începând de toamna trecuta, daca acest issue al portului proprietar putea fi considerat o problema, acum nu mai este.

Si ultima dar nu cea din urma in aceasta comparație, bateria, unde Samsung pare sa aibă un avantaj semnificativ, cel puțin pe hârtie. S24 vine cu o baterie sănătoasă, de 4000 de mAh, versus cei nici 3300 ai lui 15 Pro. In realitate însă, pe testele noastre de câteva săptămâni încoace, eu unul nu am simțit mari diferențe in autonomie, situație care ar putea fi pusa pe seama optimizărilor făcute de Apple in materie de Power management, pentru ca altfel nu știu cum sa-mi explic compensarea acestei diferențe substanțiale de peste 700 mAh. Încărcările rapide rămân oarecum mediocre pe ambele modele, 25 de W pe fir si 15 W pe wireless. Știu ca este un subiect controversat si ca ambii ocupanți ai podiumului au făcut o adevărata politica din asta, dar îndrăznesc sa spun ca mi se pare totuși puțin, in condițiile in care diferite modele chinezești foarte ieftine ating si valori de 120W. De fapt, acum nici 2 săptămâni povesteam despre acel Redmi Note Pro Plus care atingea aceasta valoare. Stiu stiu, cunosc argumentele cum ca in felul asta protejezi sănătatea pe termen lung a bateriei, dar cred ca se poate mai bine.

Cat despre sistemul de operare, cel care da pana la urma experiența de utilizare, well, ar fi mai multe de povestit. One UI este o interfața care a evoluat mult in ultimii ani, si nu sunt printre singurii sau putinii, care o considera una dintre cele mai bune din întregul ecosistem Android. Interfața asta s-a maturizat, a fost rafinata cu fiecare noua iterație, si este acum aproape perfecta. Vom discuta mai la vale si despre noile adiții aduse acestei interfețe odată cu S24, dar ce vreau sa spun pana atunci, este ca pretențioșii care caută pe Android o experiența similara celei de pe iOS in materie de funcționalitate si fluiditate, n-au nevoie sa caută mai departe de One UI. La fel de rezolvata in cazul lui S24 este si chestiunea suportului.

Unul dintre claim-urile cele mai vocale si… mai întemeiate ale utilizatorilor de iPhone, a fost mereu durata lunga de suport pe care o oferă Apple, o chestie neegalata ani si ani de zile. Iată însă ca, odată cu noua serie S24, Samsung începe sa se apropie vertiginos de aceste pretenții. S24 primește nu mai puțin de 7 ani de suport, cu toate cele ce decurg de aici, inclusiv update-uri de stabilitate si securitate, si 5 ani de update-uri de sistem de operare. Nu știu cat de relevant este asta dpdv funcțional, adică nu știu cine are de gând sa tina 7 ani un telefon, dar cu siguranța a fost un avantaj de marketing de care Apple s-a bucurat nestingherit ani de zile. No more.

Si ultima dar nu cea din urma deosebire, s-ar putea sa fie si cea mai importanta. Samsung pretinde ca odată cu S24 a lansat de fapt o noua specie de telefoane. La comentariile utilizatorilor cum ca noua gama seamănă al dracului de tare cu aia de anul trecut, Samsung răspunde cum ca nu despre asta este vorba. Iar acel ceva care face diferența ar fi implementarea extensiva a inteligentei artificiale direct pe dispozitiv. Nu mai reiau aici fiecare funcție in parte, am discutat in repetate rânduri despre asta de când s-a lansat S24 încoace, de la Circle to search si alte asemenea goodies dezvoltate prin diverse parteneriate, si pana la capabilități de editare AI locala a imaginii, trecând prin toate acele nebunii gen Live translation sau Notițe inteligente. Le găsiți pe toate in clipurile noastre precedente pe subiectul S24. Si toate astea sunt ceva ce Apple nu are, iar Apple știe bine asta. Atât de bine încât, in ciuda atitudinii lor de obicei extrem de secretoase, au ales sa devoaleze mai pe fata sau mai pe ocolite, faptul ca lucrează intens la ceva similar. Dar pana atunci hai sa recunoaștem ca povestea asta i-a cam prins cu chiloții-n vine. Apple au dat de înțeles ca iOS 18 va avea toate aceste bunătăți AI si ceva peste, si ca minunea va fi anunțata oficial in iunie, cu ocazia WWDC 2024. Dar țineți cont ca in iunie abia urmează sa fie făcut anunțul si ca toate aceste schimbări vor deveni operaționale cel mai probabil abia odată cu noul iPhone 16, ce urmează a fi lansat hat in septembrie.

Deci pana atunci rămâne cum am stabilit, adică Samsung le-au luat fata si este compania mai îndrăzneața si mai rapida in a sari in trenul asta AI care a luat lumea cu asalt începând de anul trecut. Sigur, mai sunt si alții care au anunțat astfel de funcții AI, dar Samsung au meritul de a fi fost printre primii care au implementat așa ceva on-device. Si nu pot sa nu recunosc ca sunt surprins de cat merg astea de bine încă de la prima iterație, ceea ce înseamnă ca in viitorul apropiat e loc de încă si mai bine. Sigur, exista si limitări frustrante, cum ar fi absenta limbii romane din pachetele inițiale, dar sunt convins ca si asta si altele, vor fi remediate curând. De asemenea, admit ca uneltele de editare foto bazate pe AI generativ nu sunt perfecte, dar faptul ca poți face astfel de artificii direct din telefon si fără mari bătăi de cap sau defecte, este un început promițător. Iată deci un avantaj pe care li are Samsung in momentul asta in fata arhi-rivalului Apple.

Sunt convins ca Apple sunt într-o cursa contra cronometru pentru a remedia situația si a se prezenta in toamna cu ceva comparabil, dar oamenii trăiesc in prezent, si nu ai cum sa ocolești asta: Samsung iți oferă ACUM toate aceste noutăți, si nu cândva in viitor. Un alt beneficiu pe care li are Samsung in urma acestei adiții AI făcute devreme, este ca si-a întărit poziția si in fata rivalului Google. Telefoanele Pixel au beneficiat mereu de avantajul de a face parte din portofoliul uneia dintre cele mai potente companii din tehnologie, chiar creatoarea sistemului de operare Android, si din acest motiv, Pixel a avut întotdeauna un avantaj in fata altora când vine vorba despre cele mai avansate si mai in voga tehnologii. Dar odată cu implementarea rapida si fluida a acestor noi servicii, S24 reușește sa reducă si diferențiatorul asta fata de Pixel.

Prețuri

Si ultimul dar nu cel din urma aspect interesant al acestei comparații este prețul. Galaxy S24, adică asta Micu de-aici, pornește de la 4500 de lei, adică din zona de preț in care Apple are doar iPhone 15 simplu, un telefon net inferior din cam orice punct de vedere, poate cu excepția faptului ca este un iPhone: procesor de acum 2 ani, fără camera telephoto, cu o baterie substanțial mai mica, si cu un ecran medieval la 60Hz. De aia am si ales sa fac comparația cu modelul Pro de iPhone, doar ca ce sa vezi, iPhone 15 Pro pleacă de la 5600 de lei, adică este cu peste 1000 de lei mai scump decât S24.

Apple vs Samsung

Concluzie

Pentru modelul S24 Plus nici măcar nu exista echivalent, dat fiind ca ceea ce găsești oarecum similar in portofoliul Apple este iPhone 15 Plus, dar asemănările dintre cele doua se opresc la diagonala ecranului, pentru ca in rest 15 Plus este același lucru cu 15 simplu, in vreme ce S24 Plus beneficiază de dotările si specificațiile corespondente unui iPhone 15 Pro. Well, in mare cam așa stau lucrurile. Am spus la început ca exista o mulțime de factori dincolo de comparațiile spec by spec care ar trebui sa motiveze achiziția unuia sau altuia dintre aceste telefoane. Si îmi susțin in continuare punctul de vedere, ca mai importante sunt ecosistemul, obișnuința cu sistemul de operare si cu diversele funcții ale respectivelor interfețe.

Dar pentru ca unii au sa facem o comparație head to head, am făcut-o si pe asta, corectând, sper eu, si eroarea de poziționare vis a vis de corespondenta diverselor modele din respectivele game. In concluzie, S24 mi se pare telefonul mai bine poziționat ca raport calitate-preț. Practic, modelul cel mai ieftin din seria S24, este echivalent unui iPhone din segmentul superior al actualei generații. In plus, dincolo de toate aceste considerente, S24 este fără îndoiala telefonul mai avansat din perspectiva implementării timpurii a funcțiilor AI, care reprezintă acum noul hype pe telefoane.

Si acestea fiind zise, spuneți și voi: Galaxy S24 sau iPhone 15? Ce ați alege, si mai ales de ce?

Nu ezitați sa aruncați un ochi pe zona.store, prăvălia noastră online unde va așteptam cu spectaculoasele noastre PC-uri custom Gamebox si Workbox, iar daca v-a plăcut bufonul, abonați-va in Zona. Eu va mulțumesc si va urez bafta vouă, tuturor!

Zona IT

ZONA IT

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button