RSS PaginaDeMediaTECHTech&ITTelefoane

Galaxy Note 9 probabil va semăna foarte mult cu Galaxy Note 8

Suntem la mai puțin de o lună de la dezvăluirea oficială a lui Samsung Galaxy Note 9, însă este posibil să nu mai rămână prea multe de dezvăluit până la evenimentul ce va avea loc pe data de 9 august. Recent, AndroidHeadlines a arătat ceea ce pare a fi primul render oficial a noului telefon flagship de la Samsung, confirmând nenumărate zvonuri care ne-au determinat să credem că Note 9 va renunța la un design complet nou și rămâne la opțiunile de design oferite de Note 8.

AndroidHeadlines afirmă că imaginea a fost furnizată de o sursă sigură și se crede a fi o redare oficială pe care o vom vedea probabil în materialele de marketing în următoarele săptămâni. Din păcate, nu a venit cu nici o informație suplimentară, cum ar fi specificații sau măcar vederi din unghiuri diferite, deci tot ce avem de arătat este această imagine a panoului frontal.

Comparând acest render cu panoul frontal al lui Galaxy Note 8, este aproape imposibil să distingem cele două dispozitive. Vedem același afișaj Infinity edge-to-edge, precum și același aranjament pentru camera frontală, scanerul de iris, cască și flash. După cum subliniază AndroidHeadlines, există motive să credem că ramele ar mai fi fost foarte puțin reduse, dar este greu de spus fără să le comparăm pe viu unul lângă altul.

Chiar și butoanele hardware de pe laturile dispozitivului sunt neschimbate, dar acest lucru nu ar trebui să fie la fel de surprinzător pentru cei care sunt la curent cu ultimele zvonuri și știri pe acest subiect. Mai degrabă, ne așteptăm ca cele mai importante actualizări să apară pe spatele telefonului, iar senzorul de amprentă digitală e posibil să se mute într-o poziție mai spre centru, sub camere. De fapt, aceasta ar putea fi singura schimbare substanțială de design pentru Galaxy Note 9.

Nu rămâne decât să așteptăm lansarea oficială și să vedem dacă într-adevăr zvonurile se vor confirma, ținând cont că a mai rămas mai puțin de o lună până la acel eveniment.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button