Tech&IT

Fundația Orange marchează 10 ani de activitate și anunță lansarea celui mai complex proiect filantropic

Fundația Orange România a sărbătorit, în perioada 26-30 septembrie, 10 ani de activitate, printr-o serie de evenimente – workshop-uri și mese rotunde – pe care le-a dedicat organizațiilor și școlilor alături de care implementează proiecte de bine. În plus, pentru a reconfirma angajamentul asumat față de comunitățile vulnerabile, Fundația anunță deschiderea, în 2023, a Orange Digital Center, un centru menit să favorizeze progresul în domeniul incluziunii digitale. Orange Digital Center este o inițiativă a Grupului Orange, iar România este a treia țară în care proiectul urmează să fie inaugurat.

De la înființare, Fundația Orange a căutat neîncetat soluții pentru problemele categoriilor vulnerabile, a dezvoltat oportunități pentru a le facilita accesul la tehnologie și pentru a le oferi o șansă de integrare profesională sau socială. Prin programele pe care le-am realizat în acest deceniu de activitate, alături de parteneri și voluntari, am sprijinit peste 2 milioane de beneficiari, cei mai mulți dintre ei provenind din medii defavorizate. Ne-am dorit să marcăm acest moment important din istoria Fundației tot prin acțiuni care să ofere soluții și să încurajeze progresul inițiativelor dedicate persoanelor vulnerabile. Mai mult, vom continua să aducem tehnologia în folosul comunităților și vom inaugura, în cursul anului viitor, un centru în care românii din medii defavorizate vor putea participa la programe de formare, în vederea adaptării la schimbările rapide aduse de noile tehnologii.

Săptămâna Creatorilor de bine – 8 întâlniri cu reprezentanți ai sectorului ONG și parteneri strategici din domeniul educației

Pentru a marca cei 10 ani de activitate, Fundația Orange a realizat o săptămână de activități dedicate creatorilor de bine din comunitatea care s-a dezvoltat în jurul organizației: reprezentanți ai ONG-urilor implicate în implementarea programelor, reprezentanți ai autorităților și cadre didactice din învățământul preuniversitar, dar și din mediul academic. Întâlnirile s-au concentrat pe identificarea de soluții și modalități de eficientizare a implementării programelor menite să reducă decalajul digital în rândul comunităților sau să susțină incluziunea socială cu ajutorul tehnologiei digitale. Concluziile acestor dezbateri se vor reflecta în viitoarele proiecte de incluziune socială a persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau auditive, a femeilor și tinerilor vulnerabili, precum și în cele axate pe creșterea performanței școlare a elevilor și profesorilor din mediul rural. Totodată, experți din domeniul comunicării, antreprenoriatului social, financiar sau al inovării sociale le-au oferit partenerilor informații valoroase pentru a crește impactul organizațiilor din care fac parte, în cadrul atelierelor de lucru.

Săptămâna Creatorilor de bine s-a încheiat cu o gală dedicată proiectelor cu impact în comunitate. Cu această ocazie, Fundația Orange și-a arătat aprecierea și recunoștința față de organizațiile care i-au fost alături în cei 10 ani de activitate, dar și față de voluntarii care și-au oferit sprijinul în implementarea programelor.

În cei 10 ani, Fundația Orange a investit peste 6 milioane de euro pentru dezvoltarea și implementarea a 5 programe strategice cu acoperire națională și a sprijinit alte zeci de inițiative de bine, dedicate culturii, mediului sau incluziunii digitale. În plus, Fundația a oferit peste 400.000 de euro spitalelor din România în perioada pandemiei și a investit 135.000 de euro în resurse digitale pentru refugiații ucraineni.

Mai multe informații despre parcursul Fundației Orange în cei 10 ani de activitate puteți găsi în materialul video de aici:

Tudor Dan

Când nu scriu articole pentru Zona IT, mă veți găsi (dez)asamblând PC-uri, completându-mi colecția de aeromodele sau jucând jocuri de calculator de care n-a auzit nimeni. Sunt de profesie inginer, am o carte publicată și multă răbdare în a explica pe înțelesul oricui cum să folosească tehnologia. Primul meu PC a fost un HC - da, sunt ATÂT de bătrân. La Zona scriu în special articole de opinie și analiză, recenzii, dar și știri care îmi captează atenția.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button