
Epic Games a anunțat în ianuarie că Fortnite se întoarce, distribuit prin propriul magazin, care va fi disponibil pe iOS în Europa. Compania a mai spus că lupta cu Apple va continua la tribunal. Zilele trecute, dincolo de promisiuni, Epic Games a confirmat într-un articol care trece în revistă realizările din 2023, că a primit acces la Contul de Dezvoltator al Apple.
Ce a generat schimbarea și cine se ocupă de Fortnite în Europa
În același articol, din 16 februarie, Epic Games confirmă că ”ușa” a fost deschisă de legea Uniunii Europene privind Piața Digitală (DMA), care intră în vigoare pe 7 martie, dar care deja provoacă schimbări majore.
În plus, față de schimbările în modul în care funcționează aplicațiile web progresive (PWA) pe iOS, Digital Market Act oferă dezvoltatorilor oportunitatea de a-și crea propriile magazine de aplicații, evitând astfel politicile restrictive ale Apple, care au fost păstrate intacte de la lansarea App Store, pe iPhone.
Aceste reguli (și cele similare impuse de Google) au fost etichetate ca fiind „anticoncurențiale” de către creatorul Fortnite, Epic Games, ceea ce a condus la un proces îndelungat. Deși Apple a „ieșit în avantaj” în majoritatea aspectelor procesului, judecătorul a dat dreptate Apple în nouă din cele zece cazuri, ambele părți au contestat decizia, însă apelurile lor au fost respinse de Curtea de Apel a celui de-al Nouălea Circuit din California, SUA.
Consecința DMA este că Apple ar putea să încaseze mai puțini bani de la dezvoltatori, având în vedere că nu mai are capacitatea de a-i bloca să îndrume utilizatorii spre metode alternative de plată. În același timp, Epic ar putea beneficia de pe urma Legii Piețelor Digitale a UE, pentru a readuce Fortnite pe platforma iOS, deși, pentru moment, doar în Europa.
Compania Epic Games Sweden AB, care are 3 studiouri și peste 60 de angajați, va opera magazinul mobil Epic Games Store și Fortnite în Europa.
Detalii și context despre războiul Apple – Epic Games
- Legea privind Piața Digitală (DMA) este o reglementare a Uniunii Europene care are ca scop promovarea concurenței pe piețele digitale, inclusiv pe piața aplicațiilor mobile.
- Epic Games susține că practicile Apple pe App Store sunt abuzive și anticoncurențiale, deoarece forțează dezvoltatorii să utilizeze sistemul de plată propriu al Apple, care percepe comisioane de până la 30%.
- Judecătorul în cazul Epic Games vs. Apple a decis în favoarea Apple pe majoritatea punctelor, dar a declarat că Apple nu poate obliga dezvoltatorii să utilizeze propriul sistem de plată.
- Decizia Curții de Apel a celui de-al Nouălea Circuit din California menține hotărârea judecătorului, confirmând că Apple nu poate împiedica dezvoltatorii să utilizeze soluții de plată terță.
- DMA va permite dezvoltatorilor să ofere propriile magazine de aplicații pe dispozitivele iOS, ceea ce ar putea slăbi controlul Apple asupra platformei sale.
- Deocamdată, Epic Games poate profita de DMA pentru a reintroduce Fortnite pe iOS, dar numai în Europa, deoarece DMA se aplică numai UE.
- Apple intenționează să facă apel din nou la decizia Curții de Apel a celui de-al Nouălea Circuit, probabil la Curtea Supremă a Statelor Unite.