Fortnite revine cu Capitolul 2 – Ce s-a schimbat dupa sezonul 10?
Dupa ce Fortnite si-a intalnit „sfarsitul” in ultimul eveniment din primul capitol al jocului, gamerii care se logau puteau vedea doar o gaura neagra, dar dupa o zi si jumatate de absenta, jocul a revenit live cu un nou capitol si primul sezon al acestuia.
Fortnite s-a dovedit extrem de popular inca de la lansarea sa de acum doi ani. Unul din motivele pentru popularitatea acestuia a fost lumea intr-o continua schimbare, update-urile de continut si parteneriatele unice, de la crossover-uri facute cu universuri de filme precum cele din universul Marvel sau John Wick, la muzica, cu un concert sustinut de Marshmello chiar in joc si parteneriate cu industrii sportive precum NFL si Cupa Mondiala.
Ultimul eveniment al jocului, intitulat „The End” a marcat finalul sezonului 10 prin crearea unei gauri negre masive in punctul zero al hartii care a inghitit toata insula. Dupa asta, oamenii un au mai putut juca pentru o perioada destul de mare, mai exact 36 de ore, iar tot ce inseamna postari pe social media au disparut odata cu lumea jocului.
Vestea buna este insa ca jocul a revenit online cu un update masiv numit Fortnite Chapter 2. Aceasta actualizare marcheaza si startul celui de-al 11-lea sezon, un nou season pass, un nou roadmap si noi moduri pentru a crea continut in joc. Cu acest update, jocul a primit o harta noua, un nou „gameplay pe apa” care include abilitatea de a innota, de a pescui si desigur, barci. Alte noutati sunt mecanicile de suport introduse, ascunzatori si materiale explozibile si un sistem de lupta imbunatatit.