În doar trei zile, Fortnite a strâns mai mulți bani pentru Ucraina decât unele țări
Acum cinci zile Epic Games anunțau că vor susține ajutoarele umanitare din Ucraina și vor dona toți banii obținuți din Fortnite către organizații precum Direct Relief, Unicef sau UNHCR. Acestora li s-au alăturat și Xbox care au pus la bătaie încasările din joc. Primele trei zile ale campaniei au fost extrem de productive, astfel jocul free-to-play a generat nu mai puțin de 50 de milioane de dolari.
Această sumă este în continuă creștere, întrucât campania se desfășoară până pe data de 3 Aprilie 2022. Efortul este de apreciat și chiar dacă la început au existat critici care au spus că este doar o campanie de marketing prin care să crească popularitatea lui Fortnite, sumele despre care vorbim indică contrariul. Un joc care generează 50 de milioane în trei zile nu are nevoie de nicio promovare, iar suma aceasta va ajuta o mulțime de oameni din Ucraina.
Dar haideți să vedem ce înseamnă, de fapt, suma de bani obținută de Epic Games prin intermediul Fortnite. Pentru a face asta, o să comparăm cu eforturile unora dintre cele mai bogate țări din lume:
- Australia – 50 de milioane de dolari
Printre primele țări care au sărit în ajutorul Ucrainei se numără și Australia. Pe lângă eforturile militare în valoare de 86 de milioane de dolari, țara cât un continent a donat 50 de milioane de dolari sub forma eforturilor umanitare. Asta o pune la egalitate cu Fortnite în acest clasament nobil. - Finlanda – 86 de milioane de dolari
Un suporter constant al Ucrainei în ultimii ani, Finlanda a donat din 2014 și până astăzi nu mai puțin de 86 de milioane. Dar faptul că jucătorii de Fortnite au strâns aproape jumătate din suma asta în doar trei zile, este cu atât mai impresionant. - Japonia – 200 de milioane de dolari
Având al treilea cel mai mare GDP pe țară din întreaga lume, Japonia are fondurile necesare pentru a ajuta Ucraina în aceste vremuri dificile. Pe lângă cele 200 de milioane de dolari care au ajuns în fonduri pentru eforturi umanitare, țara soarelui răsare a ajutat cu corturi, stocuri de mâncare, generatoare și alte echipamente utile.