For Honor – Cerințe de sistem pentru Alpha

Cei care s-au înregistrat pentru faza de testare a lui For Honor, cel mai nou joc marca Ubisoft, își vor putea începe aventura din ziua de 4 august.
Pentru a vă asigura că sunteți pregătiți de această nouă aventură medeivalo-apocaliptică, Ubisoft a dezvăluit și cerințele de sistem pe care le are această fază de testare. Cerințele au șanse bune să se schimbe până când varianta finală a lui For Honor va fi gata, dar pe moment veți avea nevoie de un PC echipat cu următoarele componente.
Minim – detalii mici, 720p, 30 de cadre pe secundă:
- OS: Windows 7, 8.1 sau 10 pe 64 biți
- CPU: Intel Core i3-550 sau AMD Phenom X4 955
- RAM: 4GB
- Video: GeForce GTX 560Ti sau Radeon HD 6870
Recomandat – detalii mari, 1080p, 60 de cadre pe secundă:
- CPU: Intel Core i5 2500K sau AMD FX-6350
- RAM: 8GB
- Video: GeForce GTX 670 sau Radeon R9 285
For Honor este un joc de lupte corp la corp care va avea atât o componentă de singleplayer, precum și una de multiplayer. Premiza este ca un eveniment foarte bizar s-a întâmplat, aducând la un loc samurai, vikingi și cavaleri, cu toții luptând pentru puținele resurse rămase în lume. Pe partea de gameplay, vă puteți gândi la el ca la un fel de Chivalry Medieval Warfare.