TECHRSS PaginaDeMedia

Flex Note este propunerea Samsung pentru laptopurile… Pliabile?

Samsung nu s-a sfiit niciodată să pășească pe teritorii obscure. Chiar dacă este renumit pentru tehnologia din spatele ecranelor și pentru smartphone-urile sale populare, gigantul nu se lasă așa, cu una, cu două, și vrea să inoveze și în alte domenii. Deci ar trebui să facem cunoștință cu Flex Note, adică ideea producătorului pentru un laptop pliabil. Sau, cum imi place mie să numesc foarte logic, o tabletă/telefon pliabil mai mare…

Conceptul pentru Flex Note a fost prezentat la CES 2022, iar participanții au avut ocazia să afle câteva amănunte despre ceea ce plănuiește Samsung pentru viitorul dispozitivelor foldable. Sud-coreenii au evoluat foarte frumos pe partea de telefoane pliabile, iar exemplul cel mai elocvent în acest sens este Galaxy Z Fold 3. Simpla idee din spatele telefonului este o dovadă practică de flexibilitate și versatilitate. Așa că Samsung s-a gândit că ar fi o idee tare să ofere aceeași experiență și pentru un laptop multifuncțional.

Astfel, Flex Note se prezintă ca un gadget care poate face tranziția de la un laptop cu un ecran de 13 inci la un monitor măricel de 17 inci atunci când este întins la maximum. Destul de simplu și eficient, și nu îți trebuie rocket science ca să intuiești avantajele unei astfel de mișcări, câtă vreme nu te deranjează să-ți danseze degetele pe o tastatură virtuală.

Ideea nu este nou-nouță. Și Lenovo a mai avut tentative de genul cu ThinkPad X1 Fold din 2020, însă 2022 pare că este anul pliabilelor. Chiar și Intel își încearcă mâna la jucăriile foldable, însă mingea ar fi în terenul celor de la Samsung. S-ar putea ca Flex Note să nu iasă din stadiul de prototip, însă secretul foldable al rețetei Samsung și-ar putea face foarte bine loc și în alte laptopuri moderne.

Samsung dictează viitorul cu proiectoare smart, bestii de 55 de inci, panouri 4K de 240Hz și… Suport NFT

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button