TECH

Fiscul francez a utilizat Google AI pentru a descoperi piscinele construite ilegal

Dacă ai piscină ilegală, în curând va trebui s-o camuflezi

Autoritățile franceze au testat o nouă metodă de a detecta ilegalitățile în construcții. Aceștia au folosit un sistem dezvoltat de Google și Capgemini pentru a analiza imagini din satelit și a identifica piscinele construite fără autorizație și alte construcții ilegale.

Testul a avut un succes răsunător: utilizată în 9 departamente (echivalentul județelor noastre), sistemul a ajutat la identificarea a nu mai puțin de 20.356 piscine și a dus la amenzi de aproximativ 10 milioane de Euro. Evident, autoritățile vor să extindă la nivel național sistemul și să îl configureze să caute și alte tipuri de construcții ilegale. Fiscul francez estimează că va obține sume importante la buget din amenzi, până la 40 milioane Euro.

Totuși, acuratețea sistemului lasă încă de dorit, cu o marjă de eroare de 30%. De multe ori confundă panourile solare cu piscinele, iar construcțiile ilegale acoperite parțial de copaci sau care sunt în umbră nu sunt detectate corect. În Franța, modificările proprietăților, inclusiv piscinele, trebuie declarate către Fisc în maxim 90 de zile de la finalizarea lucrărilor. Cum taxele sunt bazate pe valoarea de închiriere, o proprietate cu piscină ar trebui fi taxată cu aproximativ 200 Euro în plus (în medie).

Dar de ce tocmai piscinele? Ei bine, Franța are aproximativ 3,2 milioane de piscine private, număr care a crescut semnificativ în ultimii ani din cauza pandemiei. Dacă adăugăm aici seceta din ultima perioadă și presiunile „verzilor” de a interzice piscinele private, avem circumstanțele perfecte pentru introducerea unui astfel de sistem.

Tudor Dan

Când nu scriu articole pentru Zona IT, mă veți găsi (dez)asamblând PC-uri, completându-mi colecția de aeromodele sau jucând jocuri de calculator de care n-a auzit nimeni. Sunt de profesie inginer, am o carte publicată și multă răbdare în a explica pe înțelesul oricui cum să folosească tehnologia. Primul meu PC a fost un Pentium 2 - da, sunt ATÂT de bătrân. La Zona scriu în special articole de opinie și analiză, recenzii, dar și știri care îmi captează atenția.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button