FIFA nu este de acord cu monopolul celor de la EA Sports
Jocurile FIFA de la EA Sports tronează în topul simulatoarelor de fotbal de aproape trei decenii. În această perioadă nu a făcut decât să câștige și mai multă popularitate în timp ce Pro Evolution Soccer, adică cam singurul său rival, a rămas în umbră. Dar FIFA vrea ca această situație să se schimbe, astfel a declarat că este împotriva monopolului pe care seria de la EA Sports îl are în piața de jocuri video.
Într-o nouă declarație, FIFA (Fédération Internationale de Football Association) a vorbit despre cum vrea să extindă scena eSports din jurul celui mai iubit sport din lume. În plus a vorbit și despre cum este nevoie de competiție în această piață, astfel s-a referit direct la monopolul celor de la EA Sports. Și se pare că federația este acum în discuții cu mai mulți jucători din industrie, incluzând dezvoltatori de jocuri care să ii ajute în a-și susține viziunea pe termen lung despre scena eSports dedicată fotbalului.
FIFA vrea să dezvolte scena eSports
FIFA are datoria de a-și susține toți cei 211 membri din asociație și să-i ajute să profite de oportunitățile care apar. Iar ca parte a acestei strategii, federația de fotbal și-a luat angajamentul de a organiza competiții eSports sub umbrela brandului FIFAe. Concluzia celor de la FIFA a fost că intersectarea dintre sportul virtual și competițiile oficiale precum World Cup și Women’s World Cup trebuie să fie mult mai apropiată de realitate. În acest fel, are puncte de plecare solide pentru lansarea mai multor jocuri care să ofere mai multe alternative pentru pasionații de eSports.
Asta înseamnă că mai devreme sau mai târziu, seria de jocuri de la EA Sports nu va mai fi singura alegere din piață. Nu știu dacă japonezii de la Konami au șansa să mai recupereze după dezastrul care este eFootball, dar dacă un alt dezvoltator mare de jocuri va colabora cu FIFA, poate că în sfârșit vom avea o alternativă bună pentru jocul celor de la EA, care numai simulator nu mai este de ani buni încă de la introducerea Ultimate Team în 2009.