FED păstrează dobânda de politică monetară la dolar la nivelul de 5,25% – 5,50% și prevede că nivelul ridicat al acesteia se va menține o perioadă mai îndelungată

Dolar este un cuvânt puternic, un cuvânt ce inspiră forță pentru cel ce îl deține. În mai toată lumea, chiar și în țările în care americanii nu se bucură de prea mare simpatie, dolarul este moneda cea mai bine văzută, fiind folosit adesea în tranzacțiile internaționale. Așadar, orice evoluție, în sus sau în jos în raport cu celelalte monede, este de natură să producă efecte pe întreg mapamondul.
FED, banca centrală a sistemul bancar american, a păstrat ieri același nivel al ratei de dobândă de politică monetară la dolar la nivelul de 5,25% – 5,50% în condițiile în care ultimele date din economia americană au fost relativ bune: inflația în ultimele două luni a revenit pe o ușoară creștere și a ajuns la 3,7% față de august 2022, vânzările de retail s-au mai temperat, șomajul este și el într-o ușoară creștere iar economia americană are toate șansele să nu intre în recesiune datorită nivelului de dobândă ridicat, nivel nemaiîntâlnit în ultimii 25 de ani.
Cu toate acestea, nivelul core al inflației, cel ce exclude prețurile volatile ale energiei și alimentelor, se păstrează la un nivel încă ridicat, de 4,3% creștere anuală la finele lui august, iar FED-ul urmărește o scădere mai accentuată a acestuia atunci când ia deciziile. Totodată, creșterea prețului petrolului și a gazului natural din ultimele două luni sunt de natură să reaprindă inflația, așadar, FED-ul a menționat în comunicatul de ieri că intenționează, în aceste condiții, să păstreze nivelul ridicat al dobânzilor pe o perioadă mai lungă.
O dobândă ridicată înseamnă un dolar puternic
Nivelul de dobândă actual este cel mai mare nivel între monedele principale ale comerțului exterior iar asta înseamnă că banii merg către randamentele mai bune oferite de acesta, toată lumea cumpără dolari și îi investește în titlurile de stat americane, considerate cele mai sigure investiții.
Un dolar puternic, însă are un impact negativ asupra comerțului internațional, pentru că majoritatea materiilor prime sunt tranzacționate în dolari, petrolul, gazul natural, aurul argintul, cuprul etc. iar întărirea dolarului le scumpește, cu efecte negative asupra economiilor – se scumpesc toate bunurile, crește inflația, economiile încetinesc sau și mai rău.
Totodată, un nivel ridicat de dobândă la dolar înseamnă că țările care se împrumută în această monedă vor plăti mult mai mult pentru împrumuturile denominate în dolari, mai ales țările în curs de dezvoltare sau țările mici ce nu au economii puternice care să genereze suficiente venituri. Iar un dolar puternic duce și la scăderea prețurilor materiilor prime, afectându-le și mai mult, multe din aceste țări bazându-se pe exportul de materii prime.
Așadar, decizia FED de a păstra dobânda mare la dolar pe o perioadă mai lungă înseamnă că va aduce o încetinire a economiei americane, și se pare că va fi doar o încetinire, nu și o recesiune, dar pentru celelalte state, cel mai probabil, va induce o recesiune mai mare sau mică. Rămâne să vedem cât de mult ne va impacta și pe noi, mai ales în acest context de majorare al taxelor care nu înseamnă decât paie pe focul scăderii economice deja instalate.