
Mai mulți utilizatori de PC au declarat că Fallout 76 beta nu poate fi dezinstalat fără să cumperi jocul și să îl ai în clientul Bethesda.net.
În ultimele săptămâni, Besthesda a lansat versiunea de B.E.T.A (Break it Early Test Application) în care câțiva jucători norocoși au putut testa Fallout 76 înainte de lansare. Beta-ul nu a venit fără probleme, iar unii utilizatori au observat că nu pot dezinstala această versiune a jocului.
Fanii seriei Fallout s-au plâns pe Reddit că nu pot dezinstala beta-ul și foarte probabil, această problemă este cauzată de faptul că serverele nu sunt live, având în vedere că jocul va fi exclusiv online. În momentul în care încerci să dezinstalezi jocul, clientul Bethesda.net te va pune să te loghezi ca să poți apărea online, însă vei primi o notificare în care ești informat că trebuie să te loghezi cu contul în care ai Fallout 76 cumpărat. Desigur, o altă soluție ar fi să dezinstalezi aplicația cu totul și să ștergi manual fișierele jocului, însă pare să fie o eroare cam mare din partea Bethesda. De menționat totuși, că această eroare se întâmplă doar pe PC, și nu pare să afecteze versiunea pentru console.
Beta-ul pentru Fallout 76 pare că a venit cu destule probleme. Alți jucători au avut ghinionul să întâlnească bug-uri în care tot jocul s-a șters, însă este de așteptat dat fiind că versiunea întreagă va primi un update masiv în prima zi.
Jucătorii care totuși plănuiesc să cumpere jocul, ar trebui să păstreze versiunea de beta, pentru că în ziua de lansare vor primi un patch de aproape 50 GB pentru ca acesta să ruleze. Orice progres ai făcut în această versiune, va fi disponibil în continuare atunci când serverele vor fi live.
Fallout 76 este disponibil începând de astăzi pentru PC, Xbox One și PS4.
nu au auzit de shift delete pe folder saracii de ei. apoi sters din registry si alte foldere hidden. Cam asta e calitatea unui gamer strain :)))