Gaming

Fallout 4 are… multe nivele! Mai exact 275.

Jocurile Fallout au avut mereu tendința să aibă o cantitate limitată de nivele de progresie. Primul avea 21 de nivele, următoarele două aveau 99 de nivele pe care nu aveai cum să le atingi, jocul terminându-se în cel mai bun caz pe la nivelul 25, iar Fallout 3 și New Vegas aveau 30, plus câte 5-10 pentru fiecare DLC. Fallout 4 are… 275!

Bethesda a dezvăluit că pentru a putea dobândi tot ce se poate în termeni de progresie, vei avea de lucru mult și bine, deoarece creșterea în nivel funcționează altfel față de jocurile anterioare. Luând exemplu de la Skyrim, în detrimentul stilului consacrat al seriei, vei putea crește individual fiecare Perk pe care îl ai în Fallout 4. Iar în cazul în care vrei să atingi nivelul maxim cu fiecare în parte, va trebui să atingi nivelul… 275.

O întrebare foarte bună ar fi dacă există măcar atât de mult conținut în joc încât să poți atinge acest nivel. În Fallout 2 erau o sumedenie de întâlniri aleatoare cu inamici prin pustietate ce te ajutau să mai dobândești câteva nivele, dar în nici un caz cât să atingi nivelul 99… până la pensionare. Fallout 4 ar putea oferi ceva mai mult conținut aleator cât să atingi acel număr astronomic, dar din nou, probabil după pensionare. Alternativ, poți trișa.

[VG24/7]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button