Fallout 2, taticul RPG-urilor moderne!

War…war never changes! De aceea Fallout 2 este taticul RPG-urilor moderne! Sa ma explic.
Am tot discutat despre jocurile vechi si despre faptul ca ele sunt in mare parte baza inspiratiei mele. Bine, jocurile si cartile SF si Fantasy. Dar asta e o cu totul alta discutie in care nu am de gand sa ma imbarc momentan. Am avut norocul sa cresc in perioada in care o carte SF de la editura Nemira se imprumuta pe semnatura, iar romanele lui Tolkien erau niste raritati. Intr-o perioada in care o caseta de Sega MegaDrive sau Super Nintendo erau extrem de scumpe, dar insemnau sute de ore de joaca cu amicii. Intr-o perioada in care Dune 2 era apogeul RTS-urilor, Prehistorik si Jazz Jack Rabbit erau super platformere pe PC, si nu in ultimul rand, in perioada de aur a jocurilor adventure, RTS si RPG.
Lista jocurilor care mi-au mancat zilele este lunga. King’s Quest, Gabriel Knight, Diablo, Anachronox, Final Fantasy, Monkey Island, Dungeon Keeper, doar pentru a numi cateva dintre ele. Dar nici un joc nu mi-a ramas in memorie, precum Fallout 2. Bine, nici Half Life nu este prea departe, dar Fallout 2 imi oferea atunci ceea ce multe alte titluri nu o faceau. LIBERTATE! Libertatea de a juca acest titlu cum ma taia capul, indiferent de cat de violent sau pacifist doream. Ca o mica sub-nota, Fallout 3 pentru mine a fost o dezamagire masiva la data aparitiei, acel final facandu-ma sa imi sparg controller-ul de nervi, izbindu-l de perete cu o forta egala cu nivelul furiei (It’s over 9000!). In fine, Fallout 3 nu mi-a priit. In ceea ce priveste Fallout 2 inca pot sa imi aduc aminte numele personajelor, cum se numeau locatiile, de unde imi luam mai repede Power Armor si mai mult decat atat, cum luam masina mai repede datorita unui bug, pentru a termina jocul in mai putin 40 de minute. Ce sa mai… mi-a ramas intiparit in memorie.
Probabil ca multi dintre cititori sunt destul de tineri si nu au prins epoca de aur a celor de la Black Isle Studios, unul dintre putinele studiouri care nu numai ca au produs unele dintre cele mai bune RPG-uri din istorie, precum Icewind Dale, Planescape Torment sau Baldurs Gate. Eu unul le-am prins si mi-au mancat cumulat cred ca un an din viata. Ori de cate ori Black Isle publica sau dezvolta un joc trebuia sa aflu tot ce misca, in ce stadiu erau cu productia si mai ales cand il puteam gasi pe tarabele de la Sfantul Gheorghe. (Pentru cine nu stie, in anii ’90, Sfantul Gheorghe era locul de unde puteai sa cumperi jocuri aduse de la rusi sau bulgari, la preturi mult sub piata, adica piratate). Discutam de o era a Dial-Up-ului, unde se statea dupa 12 noaptea sa incarci un trailer de joc, de doua minute, cu orele, iar site-urile mari de gaming abia, abia isi faceau aparitia. Discutam de vremuri in care se imprumuta un joc de la un amic la altul. Discutam de vremuri in care jocurile veneau pe 2 sau 6 CD-uri. Ce sa mai, abia ieseam din preistoria internetului.
In aceasta epoca am facut cunostinta pentru prima oara cu Fallout 2. Jocul care mi-a dezvoltat umorul si mi-a provocat spasme interminabile de ras. Jocul care mi-a aratat ca nu orice RPG trebuie sa fie liniar ca Diablo si ca o lume poate sa fie dezvoltata intr-un mod unic. Pentru un pusti de 16 – 17 ani crescut cu NFS, Diablo, Quake si Duke, Fallout 2 era ca si cum am trecut de la condus o Dacia 1310 la un Ferrari. Jocul era la un cu totul alt nivel. Pentru anul 2000, atunci cand jucam eu acest titlu, sa poti sa te plimbi pe o harta imensa si sa iti dezvolti personajul dupa bunul plac nu mai fusese intalnit de mine. Abia pe la finalul lui 2000 am apucat sa incerc o experienta similara cu Deus EX, despre care o sa vorbesc in detaliu cu alta ocazie. Ce facea acest joc unic, era faptul ca tu, un umil Vault Dweller, ajungeai sa influentezi o intreaga lume, deciziile tale rasfrangandu-se asupra intregului Wasteland. Pe langa asta, nu exista un cod moral strict pe care sa il urmezi. Daca doreai sa razi un intreg oras de pe fata planetei pentru ca asa ti-a venit tie, era alegerea ta si jocul nu te ingradea cu nimic. Imi aduc aminte si acum ca am facut rost de Bozar, un fel de Barret 50 Cal automat, omorand un shop keeper in New Reno. Cam asta era nivelul de libertate pe care jocul il oferea in ’98.
Primul joc l-am jucat la catva timp dupa Fallout 2, cam prin 2002, si parca ma simteam usor ingradit de timpul limita impus de acesta. Fallout 2 nu iti spunea decat ca trebuie sa faci ceva, cum doreai tu sa faci asta, era fix problema ta. Doreai sa te furisezi printr-o baza plina de Raiders si sa le omori doar seful. OK… daca tu vrei asta. Doreai sa iti trimiti un companion la scandal si tu sa stai frumos si sa snipezi din spatele unei stanci. OK… daca tu vrei asta. Doreai sa joci numai cu SMG-uri sau Energy Weapons. OK… alegerea ta. Practic faceai tot ce iti trecea prin bostan.
Am terminat acest joc in fel si chip. In sub 40 de min. Fara sa omor pe nimeni. Omorand orice misca in orice oras. Doar cu Small Guns. Doar cu Big Guns. Doar cu Energy Weapons. Convingandu-mi oponentii ca e mai bine sa se sinucida. Furisandu-ma printre inamici. Dar de departe cel mai hilar mod este sa joci Melee. Este modul la care am ras cu lacrimi la ceea ce jocul imi arata pe ecran. Exemplu: „You hit him for no apparent damage, but suddenly his spline becomes visible” sau „You hit seven times in the form of Major Ursa. He stops, smiles, and then his head explodes.” (o referinta la Fist of the Northern Star pentru pasionatii de anime). Trimiteam la inaintare Super Mutant-ul cu un bozar in brate, iar eu venea din spate ca un fel de ninja milenar gata sa imparta moartea caprioarei in Wasteland. Ce sa mai, jocul asta este pentru mine un titlu care mi-a mancat sute si sute de ore din viata.
Fallout 2, chiar si astazi, este un titlu care a imbatranit extrem de bine. Umorul nu pare sa fie demodat, grafica, poate fi considerata chiar indie, totusi gameplay-ul pe ture si lipsa voice-over-ului este posibil sa descurajeze pe multi. Cu toate astea, a fost uitat in favoarea noului si stralucitorului Fallout 3 si New Vegas. Nu sunt cel mai mare fan al lui Fallout 3, cu toate ca au realizat unde au dat-o cu nucleara in balta si au mai indreptat din greseli prin DLC-uri. New Vegas parca este mai apropiat de universul Fallout. Parerea mea cel putin. Parca reuseste sa capteze un pic din umorul negru si libertatea lui Fallout 2, dar nu atat de mult cat mi-as fi dorit. Am invatat sa iubesc umorul negru, personajele unice, zombie-ul mutant prietenos, pe Sulik, cainele companion K-9 si restul personajelor cu care puteai conversa si rade cu lacrimi la ce replici puteau livra. Daca doriti o serie de rasete incontrolabile, va recomand sa il aveti in party pe Skynet, un robot mandru posesor de inteligenta, convins ca a fost dezvoltat de extraterestrii. (Skynet este si motivul pentru care spun astazi Inteligent Artificial, in loc de inteligenta artificiala.)
Influentele Fallout se pot regasi in mai toate RPG-urile Open World din ziua de astazi. De la Dragon Age pana la Kingdoms of Amalur, toate au imprumutat cate ceva cand vine vorba de poveste si cum sa o expui jucatorului. Fallout a influentat multe alte titluri la randul sau, dar el de sine statator, este un pilon in ceea ce reprezinta RPG-urile astazi. Fallout 2 este posibil sa descurajeze multi jucatori, datorita sistemului pe ture in lupta si absentei voice-over-ului in timpul conversatiilor, dar pe vremea aceea spatiul pe un disc era finit, iar actorii vocali costau destul de mult. Am mai spus asta si o sa o mai repet: „Pentru a putea intelege prezentul, trebuie sa ne uitam in trecut.” Sigur, poate pentru multi Baldurs Gate este RPG-ul de suflet de la Black Isle. Dar pentru mine, Fallout 2, ramane exemplul de asa da in ceea ce inseamna RPG izometric, tactic si cu o poveste care te poate face sa razi ca un dement la 5 dimineata in fata unui monitor CRT.
Referinte cu tona metrica la cultura geek mai mult de cult 🙂 https://scontent-a-cdg.xx.fbcdn.net/hphotos-prn2/t1.0-9/1469775_556078647802287_191698504_n.jpg
Oh yes, si pentru ca nu se poate fara un shameless plug, recenzia mea pentru Fallout Tactics – Brotherhood of Steel 😀 http://youtu.be/_LGxK3iuQPo