ȘtiriGaming

Fable, unul dintre cele mai importante jocuri pentru Xbox, amânat pentru 2026

La mai puțin de un an de la anunțul făcut de Xbox Game Studios privind lansarea reboot-ului seriei Fable, care a revoluționat lumea RPG-urilor la momentul apariției, o nouă veste din partea studioului dezvăluie că fanii vor fi nevoiți să aștepte mai mult decât era anticipat.

În cadrul podcastului oficial Xbox, Craig Duncan, Head of Xbox Game Studios, a anunțat recent că lansarea jocului va fi amânată până în 2026, o practică tot mai frecventă în industria jocurilor video. Motivul invocat a fost dorința celor de la Playground Games, studioul care a preluat dezvoltarea jocului după închiderea Lionhead Studios în 2016, de a oferi o experiență la fel de impresionantă precum cea din seria Forza Horizon. “The last two games were critically acclaimed, blending jaw-dropping visuals with top-notch gameplay. They’re bringing that same magic to Fable.”

Playground Games

La aproape șapte ani de la anunțul că Playground Games lucrează activ la un nou Fable, fanii încă nu au o dată oficială de lansare sau detalii clare despre direcția aleasă pentru joc. Această perioadă lungă de așteptare și lipsa de informații suplimentare au generat o combinație de anticipare și incertitudine în rândul fanilor. Cu toate acestea, se știe că Playground Games pune un accent deosebit pe calitatea jocului și pe respectarea moștenirii lăsate de Fable, o serie cunoscută pentru lumea sa vastă, alegerile morale profunde și poveștile captivante.

Fanii speră că reboot-ul îi va oferi o gură de aer proaspăt seriei, păstrând, totodată, esența care a fascinat jucătorii acum aproape două decenii. Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă acest titlu va reuși să îndeplinească promisiunile făcute și să se ridice la nivelul primelor jocuri, atât de apreciate de critici, cât și de jucători.

Articole asemanatoare

Back to top button