
Evenimentele tech incep sa devina… lifestyle&fashion. Dar este oare directia corecta? Cu siguranta NU VOI sunteti cei mai potriviti sa raspundeti la aceasta intrebare. Va stiu deja raspunsul. Sunteti un public tech, asa cum noi reprezentam o emisiune si un site tech. Si asta, probabil, ne face mai refractari in mod voluntar sau involuntar la orice „deturnare” de la subiectul respectivului eveniment sau lansare.
Adica telefonul, tableta, wearable-ul, laptopul, gadgetul care se lanseaza. Ne intereseaza alte aspecte: este bun? este prost? este reusit sau nereusit ca design si constructie? este performant? aduce ceva nou? ce stie de fapt sa faca? si aceste intrebari reprezinta doar varful iceberg-ului, urmand apoi teste, benchmark-uri care sa indice matematic, cu cifre, performanta dispozitivului, comparatii cu altele similare etc. Ne intereseaza mai putin cu ce culoare de pantalon sau rochie se asorteaza, cu ce husa este „indicat” sa-l asezonezi, daca reprezinta un „must have” fashionable, si altele asemenea.
Dar haideti sa ne detasam putin de ceea ce suntem si sa intelegem care sunt cauzele acestui „trend”, si sa vedem daca el indreapta piata intr-o directie „sanatoasa”. De fapt nu este o directie noua: articole sau advertoriale la obiecte tech exista „de cand lumea” in revistele glossy de la Vogue si pana la Playboy si de la Men’s Health pana la Cosmopolitan/Unica/Tabu etc (nu le citesc niciodata si nu ma intereseaza nici cat negru sub unghie). Ele s-ar incadra in asa numita categorie Lifestyle, o scuza perfecta pentru autorii articolelor de „a nu plictisi” sub nici o forma cititorul/cititoarea cu vreun detaliu prea tehnic care sa-i oboseasca neuronii, tratare superficiala pana la disolutia subiectului, abordare simplista in alb si negru gen „trebuie sa detii un/o… „, greseli grave in intelegerea functiilor si specificatiilor produsului etc.
Dar haideti sa nu abordam problema „la gramada” si sa cadem in eroarea generalizarilor ilicite si idioate gen „toata lumea… face si drege” si sa abordam demografic problema: un studiu din UK arata ca subiectele de maxim interes in primele 8 publicatii pentru femei din Marea Britanie sunt moda, cosmetice, celebritati si… barbati atractivi. Nu tehnologie, in ciuda faptului ca femeile sunt mari cumparatoare si utilizatoare de smartphone-uri. Dar acelasi studiu arata ca desi le cumpara si le utilizeaza la greu, femeilor nu le pasa de obiectul in sine, ci doar de ceea ce fac cu el! N-as vrea sa fim gresit intelesi: suntem categoric pentru gender equality, nu exista nici cea mai mica urma de misoginism in afirmatiile de mai devreme, dar haideti sa nu cadem nici in extrema cealalta a discriminarii pozitive, in care sa varam pe gatul unui public neinteresat tot felul de chestii, privand astfel pe altii de ceea ce-i intereseaza. Adica hai sa dam sexelor ce este al sexelor, si sa nu „obligam” anumite segmente de public sa se implice in ceva ce nu doresc! Oricat ar vrea unii din PR sa faca asta.
Am asistat in ultima vreme la o multime de evenimente care „incurca borcanele”, si amesteca la gramada, tipuri diferite de publicatii si domenii de interes, cu rezultate… indoielnice, in care nici unii nici altii nu sunt multumiti. Pentru jurnalistii/bloggerii de lifestyle e prea multa tehnologie, pentru cei de tech… e prea putina! Mai mult, adesea cadrul „glamorous” in care se desfasoara eventurile este nepotrivit, in sensul in care nimeni nu mai intelege nimic: e prea mult zgomot, balamuc, prea multa lume si un amestec de speakeri din ale caror discursuri diferit orientate nu mai intelegi nimic! Am participat la cateva astfel de lansari la IFA, unde dupa 5 minute de plictiseala si banalitati maxime (vis-a-vis de ce se poarta, cum se poarta, care-i treaba cu viata si tehnologia, etc) am crezut ca-mi iau campii. Prea putin „telefon” prea mult „bla-bla” cica user friendly. Doamne fereste, nu spune nimeni ca astfel de evenimente trebuie sa functioneze prin excluderi, dar iata un exemplu bun: unii producatori au ales sa realizeze 2 evenimente (aceeasi locatie, unul dupa altul), unul dedicat presei tech si unul centrat pe lifestyle si public larg (si nu neaparat interesat sau specializat).
Sincer, nu suntem cu totii interesati (in ciuda a ceea ce cred unii din PR) de ce anume se asorteaza ca vestimentatie sau restaurant la un telefon sau o tableta! Ba as putea spune ca multora dintre noi nu le pasa chiar deloc! Wow! Ce blasfemie.
Si apoi, dragi „piari” mai intelegeti si faptul ca nu toate produsele tech se preteaza la o abordare „fashion”! Ok, un telefon poate, o bratara fitness, dar in nici un caz placi grafice, procesoare, placi de baza sau PC-uri de gaming! Bine?! Nu de alta, dar pe noi, userii hardcore si potentialii cumparatori ai acestui gen de hardware, mai degraba ne alungati cu fitzele astea trendy decat ne atrageti.
Este doar o parere, si va multumim pentru intelegere!
PS: Daca cineva se pregateste sa abereze ca incurcam „fashion” cu „lifestyle” sa se abtina. „Confuzia” este deliberata. Pentru noi, astia mai „tech”, este acelasi drac, si nu ne intereseaza argumentele privind aceasta „distinctie”.