EPOMAKER HE108 – O tastatură surprinzător de bună care nu costă un rinichi
Sunt un fan gigantic al tastaturilor, cel puțin în ultima vreme. Mi se pare că acest domeniu a explodat atât în popularitate cât și în feature-uri astfel încât un periferic care era pur și simplu ultimul pe listă a ajuns să conteze din ce în ce mai mult în inimile gamerilor.
Cum au reușit asta producătorii? În mai mulți pași, evident, dar le vom lua mai pe larg așa. În primul rând tastatura a fost neglijată foarte mult timp. Undeva în anii 90 producătorii au realizat că switch-urile mecanice, care erau culmea, tehnologia inițială folosită în tastaturi, sunt scumpe și prea complicat de implementat pentru o tastatură consumer și că deja există metode mult mai ieftine. Așa că … faceți loc pentru noile și extrem de ieftine de produs, RUBBER DOME Keyboards, acele abominații care mi-au dominat copilăria.

Ce este un Rubber Dome? Practic tot contactul depinde de un strat de cauciuc/plastic pe care-l apeși până la fund ca să completeze circuitul făcând contact. Este extrem de imprecis, wobbly, ne-constant și mushy. Este ceva la care nu mai vreau să mă întorc niciodată. Tastaturile erau ieftine, crappy, se stricau absolut imediat și destul de încete în timpii de răspuns.
Ei bine, ușor ușor, gamerii dar și unele companii au realizat că tastaturile mecanice sunt implementarea superioară. Sunt mai rapide, sunt mai precise și sunt considerabil mai durabile în timp. Astfel încet încet, revenirea tastaturilor mecanice a fost din ce în ce mai sigură, doar că, aveau un mare dezavantaj: Prețul. În primii ani exista un singur producător pentru switch-urile mecanice folosite de cam toți producătorii care lansau astfel de tastaturi: Cherry. Iar Cherry erau scumpi și nici nu aveau producția la nivelul demandului din ce în ce mai masiv pentru aceste switch-uri, lucru care făcea respectivele switch-uri din ce în ce mai scumpe sau greu de obținut, deci … tastaturi la fel de scumpe, înțelegeți voi.
Prima revoluție în acest domeniu a fost expirarea patentului Cherry asupra switch-urilor mecanice, astfel încât s-au deschis practic flood gate-urile de alternative considerabil mai ieftin de produs. Ok, unele nu aveau și încă nu au calitatea celor de la Cherry, fără discuție, dar sunt multe alte soluții superioare dar în principal eliberarea acestui patent a dat libertate totală de experimentare. Au apărut sute de alte configurații, de materiale, de implementări, cu atenuare, fără, cu lubrifiere, tot ce vă puteți imagina în materie de switch-uri pentru tastaturi este acum produs de cineva.
Bine, aș putea vorbi considerabil mai mult despre asta, pentru că am urmărit foarte atent tot acest domeniu, dar să o luăm pe scurt.

Următoarea evoluție masivă a domeniului a apărut când a luat amploare fenomenul de tastaturi custom și tot mai mulți oameni au început să le modifice singuri. Astfel anumiți producători au început să se distreze experimentând ba cu straturi de spumă ca să amortizeze sunetul produs, ba cu lubrifiere ca să fie cât mai smooth, ba cu montarea pe gasketuri pentru confort și multe, multe alte lucruri.
De ce a mers asta asa bine? Pentru că producătorii mari s-au cam culcat pe o ureche o perioadă destul de mare și au produs cam aceleași tastaturi ani la rând și cu minimul de efort. Practic erau extrem de loud, făceau ecou pentru că incinta interioară avea fix 0 amortizare sonoră, stabilizarea era o glumă, dar prețurile erau la fel de ridicate. Când te uitai la producători precum Keychron sau EPOMAKER unde obțineai în aceiași bani și stabilizare bună și spumă și multe alte lucruri… parcă nu te mai poți uita cu aceiași ochi la produsele lansate de producătorii mari nu?

Ei bine, hai să vorbim și de cea mai nouă treabă care este în proces de adopție la scară largă în domeniul tastaturilor.
Piața tastaturilor mecanice destinate gamingului și productivității a trecut în ultimii ani printr-o adevărată revoluție, declanșată în principal de trecerea de la contactele metalice tradiționale la tehnologia revoluționară Hall Effect (HE). Deși această inovație a redefinit modul în care gamerii percep viteza și personalizarea, utilizatorii s-au lovit adesea de o limitare frustrantă: majoritatea modelelor echipate cu senzori magnetici au fost lansate în formate compacte, de 60%, 65% sau maximum 75%. Pentru cei care folosesc computerul nu doar pentru sesiuni intense de gaming, ci și pentru muncă de birou, editare, programare sau introducere de date, lipsa blocului numeric și a tastelor dedicate de navigație a reprezentat un compromis greu de acceptat. Ca să mai zic de anumite modele testate care aveau două feluri de taste? Cele magnetice rezervate doar zonei alfanumerice, iar restul tastaturii, tastele F, blocul PG-up/Down etc avea taste normale. Nu vreau să arăt cu degetul pe un producător anume, dar nu mi se pare ok.
Epomaker HE108 vine să spargă definitiv acest tipar, oferind o gură de aer proaspăt pe o piață dominată de mini-tastaturi. Dispozitivul combină avantajele absolute ale tehnologiei magnetice cu versatilitatea completă a unui layout full-size de 108 taste, reușind să satisfacă simultan cerințele unui gamer competitiv și nevoile unui profesionist sau, de ce nu, al unui contabil die-hard.

Din punct de vedere vizual și structural, Epomaker HE108 adoptă o estetică modernă, curată și surprinzător de sobră, distanțându-se de designul strident sau agresiv asociat în mod tradițional perifericelor de gaming. Carcasa, deși realizată dintr-un material plastic de tip ABS premium, are o densitate remarcabilă și o finisare mată care rezistă la amprente și uzură.
Greutatea considerabilă de 1.2 KG a tastaturii, mai ales ținând cont că este din plastic, combinată cu picioarele de cauciuc masive și reglabile pe înălțime, îi conferă o stabilitate de neclintit pe birou, chiar și în timpul celor mai haotice momente din jocuri.
Layout-ul extins nu doar că integrează zona numerică standard, dar adaugă și taste multimedia dedicate în colțul din dreapta sus, facilitând un control rapid asupra volumului și redării media fără a fi necesară utilizarea unor combinații complexe de taste.
Switch-urile magnetice și revoluția Hall Effect
Elementul central, inima tehnologică și cel mai important aspect demn de notat la Epomaker HE108 este reprezentat de switch-urile magnetice proprietare Epomaker Creamy Jade HE. Spre deosebire de switch-urile mecanice clasice, unde înregistrarea unei comenzi depinde de contactul fizic dintre două lamele metalice (sistem predispus la uzură în timp și la fenomenul de debounce delay), tehnologia Hall Effect folosește un magnet minuscul integrat în tija switch-ului și un senzor electromagnetic situat pe placa de circuite (PCB). Acest senzor măsoară cu o acuratețe microscopică modificările fluxului magnetic pe măsură ce tasta este apăsată. Precizia acestui sistem atinge valoarea uluitoare de 0,005 mm, deschizând calea către un nivel de personalizare și control care anterior părea desprins din domeniul SF.

Datorită acestor senzori magnetici, utilizatorul poate redefini complet comportamentul fiecărei taste în mod individual prin intermediul software-ului dedicat. Punctul de acționare (actuation point) nu mai este unul fix; el poate fi setat oriunde pe întreaga cursă a tastei, începând de la o sensibilitate extremă de 0,1 mm și mergând până la o cursă profundă de 3,3 mm. O setare de 0,1 mm înseamnă că tasta va înregistra comanda la cea mai mică atingere, o caracteristică vitală pentru jocurile de tip eSports unde fracțiunile de secundă fac diferența între victorie și înfrângere. În schimb, atunci când treci în modul de lucru și ai de redactat texte lungi sau e-mailuri, poți muta punctul de acționare la 2,0 mm sau mai mult, mimând comportamentul unei tastaturi mecanice clasice și reducând la minimum riscul apariției greșelilor de tipar cauzate de degetele care se odihnesc pe taste.
Pe lângă personalizarea punctului de acționare, tehnologia Hall Effect de pe Epomaker HE108 permite implementarea uneia dintre cele mai căutate funcții din gamingul modern: Rapid Trigger (RT). În cazul switch-urilor mecanice standard, pentru a apăsa o tastă din nou, trebuie mai întâi să o ridici peste un punct fix de resetare hardware. Funcția Rapid Trigger elimină această barieră fizică: tasta se resetează instantaneu în momentul exact în care începi să ridici degetul, chiar și cu o fracțiune de milimetru, și devine din nou activă imediat ce reiei apăsarea. Acest lucru oferă o repetabilitate a comenzilor extrem de rapidă și fluidă. În jocurile de tip shooter tactic (cum ar fi Counter-Strike 2 sau Valorant), unde tehnica de „counter-strafing” (oprirea instantanee a personajului pentru a trage cu precizie maximă) este crucială, Rapid Trigger oferă un avantaj competitiv uriaș, mișcările devenind mult mai proaspete, mai organice și mai receptive.

Ar mai fi un lucru foarte important de menționat, cât timp încă suntem la construcția tastaturii și switch-urile din dotare. Epomaker HE108 este construită complet în ideea modularității și a customizării. Ce vreau să zic prin asta? Păi simplu, poți desface tastatura singur și să umblii la straturile de spumă dacă vrei să sune diferit, dar sincer, poate cel mai mare avantaj este faptul că PCB-ul, adică placa de bază pe care sunt montate toate aceste straturi de amortizare și switch-urile în sine, este hot-swappable. Ce înseamnă asta? Înseamnă că poți, cu ajutorul chiar a ustensilei 2 in 1 inclusă în pachet, să scoți nu numai keycap-urile dar și switch-urile în sine. Când e util să scoți switch-urile cu totul? Cel mai important: Când se strică, pentru un motiv sau altul. Nu stai să te duci la garanție, sau să umblii cu letconul să topești conexiunea fizică între switch și PCB, nu nu, pur și simplu îl scoți din socket și îl înlocuiești cu unul nou. Job Done.
PCB-uri hot swappable mi se pare că este ceva ce ar trebui să fie pe absolut toate tastaturile, mai ales la ce prețuri au început să aibă în medie, sincer acum, este atât de la-ndemână și ușor, iar clienții vor fi absolut fericiți. Plus că asta face și curățarea PCB-ului dar și a interiorului tastaturii considerabil mai ușoară, asta în cazul în care ai un moment de neatenție și verși Cola să zicem, fix peste tastatură. Și cu toții știm că asta este un scenariu extrem de neplăcut.

Iar al treilea Use-Case pentru PCB-uri Hot-Swap este customizarea. Nu îți plac tastele Creamy Jade care vin standard cu Epomaker HE108? Ei bine poți comanda un set complet de switch-uri cu caracteristici diferite și le poți schimba singur. Sau vrei să ți le re-lubrifiezi tu? Cum poți face asta dacă nu poți scoate fiecare switch din PCB ca să-l desfaci? Nu poți dacă nu e Hot Swap.
ATENȚIE însă, dacă schimbați tastele verificați 2 lucruri: 1. să fie switch-uri magnetice și cele noi, că în mod evident dacă puneți switch-uri mecanice clasice în această tastatură ele nu vor funcționa și 2, verificați să aibă aceleași prinderi, aka numărul de pini și poziționarea lor să fie identic, altfel nu vor intra.
În fine, pot vorbi 2 zile despre asta, dar să continuăm cu review-ul 🙂
Viteza brută a Switch-urilor magnetice ar fi inutilă dacă arhitectura internă a tastaturii nu ar putea procesa datele la fel de rapid. Epomaker HE108 nu dezamăgește, oferind un Polling Rate de 8000 Hz atunci când este utilizată în modul prin cablu sau prin conexiunea wireless stabilă de 2,4 GHz. Față de standardul de 1000 Hz, rata de 8000 Hz înseamnă că tastatura trimite informații către computer de opt ori mai des, reducând latența de răspuns considerabil. Orice comandă, oricât de subtilă, este recepționată și executată instantaneu, eliminând complet orice formă de lag dintre inputul fizic și reacția de pe ecran.

Pentru a susține o astfel de performanță în regim wireless, Epomaker a integrat sub carcasă o baterie cu o capacitate cu adevărat gigantică: 10.000 mAh. Această valoare este de-a dreptul colosală pentru o tastatură, vorbaia avem tablete cu baterii de 10.000 mAh. Cu sistemul de iluminare RGB oprit, tastatura promite o autonomie impresionantă de până la 500 de ore de utilizare continuă, ceea ce înseamnă luni bune de funcționare fără a fi nevoie să cauți cablul de încărcare. Chiar și cu LED-urile RGB la intensitate maximă, scenariu care de obicei epuizează rapid bateriile perifericelor wireless, Epomaker HE108 rezistă considerabil mai puțin, dar tot te va ține cam o săptămână de utilizare medie.
Flexibilitatea este completată de conectivitatea tri-mode (Cablu USB Type-C, Wireless de mare viteză 2.4 GHz prin dongle-ul inclus și Bluetooth 5.0). Modul Bluetooth permite împerecherea tastaturii cu până la trei dispozitive simultan, trecerea între ele realizându-se rapid prin apasarea unei combinații de taste. În mod evident, dacă nu era clar deja asta, nu recomand conexiunea pe Bluetooth pentru gaming intens, pentru că ai ceva delay și lag, fiind un protocol care se updatează considerabil mai lent versus varianta pe Wireless.

Dincolo de performanță și conectivitate, Epomaker HE108 strălucește într-o zonă extrem de dragă comunității de entuziaști: calitatea construcției interne și acustica. Istoric vorbind, tastaturile axate strict pe gaming tindeau să sune gol, plasticos și zgomotos. Epomaker a preluat însă bunele practici din universul tastaturilor custom high-end și le-a aplicat cu rigurozitate pe acest model de serie. Tastatura folosește o structură internă de tip gasket-mount, o metodă de asamblare în care placa ce susține switch-urile nu este înșurubată rigid de carcasă, ci este suspendată cu ajutorul unor garnituri de silicon pe ramă. Acest sistem oferă o ușoară flexibilitate la apăsare, reducând oboseala degetelor în timpul utilizării prelungite și absorbind vibrațiile neplăcute.
Pentru a obține o semnătură sonoră rafinată, inginerii au integrat nu mai puțin de cinci straturi distincte de izolare fonică și amortizare în interiorul carcasei:
- Un strat de spumă PORON de înaltă densitate poziționat direct sub placa de fixare.
- Pad-uri acustice IXPE care modulează frecvența sunetului produs de fiecare switch.
- Socket-uri speciale din latex menite să absoarbă micro-vibrațiile mecanice.
- Straturi adiționale de spumă pentru amortizarea carcasei inferioare, care elimină efectul de ecou sau de „cutie goală”.
Rezultatul final este o experiență auditivă și tactilă deosebit de satisfăcătoare.
Sunetul generat în timpul tastării este profund, înfundat și extrem de curat – acea semnătură sonoră cremoasă cunoscută în rândul pasionaților sub denumirea de „thocc”. Switch-urile Creamy Jade HE vin pre-lubrefiate din fabrică și sunt destul de uniform lubrifiate, lucru care trebuie menționat pentru că am mai auzit asta la alte tastaturi doar ca să le pun la ureche și să aud unele ok, altele scratchy rau, diferențe imense, lucru neplăcut. În teorie, când sunt lubrifiate corect asta elimină complet frecările fine sau sunetul metalic de arc întâlnit la modelele mai ieftine. Stabilizatoarele tastelor mari (Spacebar-ul, Enter-ul sau Shift-ul) sunt, de asemenea unse, oferind o apăsare uniformă și eliminând complet jocul sau zdrăngănitul, acel ping enervant.

Tastatura vine echipată din fabrică cu keycap-uri realizate din plastic PBT, fabricate prin procesul de injecție dublă (double-shot). Acest material este recunoscut pentru durabilitatea sa în timp, fiind mult mai rezistent la abraziune decât plasticul ABS standard și prevenind apariția acelui luciu inestetic provocat de uleiurile naturale ale pielii după câteva luni de utilizare.
Profilul keycap-urilor este Cherry, un standard ergonomic și confortabil, apreciat de majoritatea utilizatorilor. Practic degetele tale se vor simți ca la ele acasă, nici nu vei știi din prima de ce, dar vă spun eu, e de la profilul Cherry.

Un alt detaliu constructiv important este orientarea LED-urilor RGB, care sunt de tip South-Facing (poziționate în partea de jos a fiecărui switch, orientate direct spre utilizator). Această configurație aduce două mari avantaje: în primul rând, asigură o compatibilitate totală cu orice set de keycap-uri custom de profil Cherry pe care ai dori să le instalezi ulterior, fără ca tija switch-ului să lovească interiorul tastei; în al doilea rând, creează un efect vizual diferit, lumina reflectându-se direct spre ochii tăi și îmbrăcând baza tastelor într-o aură luminoasă uniformă.

Cred că am acoperit cam totul în ceea ce privește partea fizică a acestei tastaturi. Cum se simte per total? Sincer, foarte bine, experiența de tastare este una premium, tastele se simt excelent datorită lubrifierii, iar sunetul generat este foarte satisfăcător. Pentru că sunt mare fan, mi-ar plăcea să existe aceiași tastatură, dar cu carcasă din aluminiu, mi se pare că buildurile metalice pur și simplu sunt peste versiunile de plastic, iar metalul i-ar conferi un sunet ȘI MAI bun, știu că e greu de crezut, dar vă zic eu.
Acum mna, sunt conștient că asta va veni la pachet cu alte costuri, cel mai probabil un minim de 50 de dolari extra, dar nu am nimic împotriva acestui lucru, mai ales dacă iei în considerare zona de preț unde se plasează competiția în general. 150 de dolari sau pe acolo pentru frumusețea asta, dar pe metal..? O VREAU.

Software-ul are un nume ușor confusing, Epomaker Driver dă mai degrabă a nume de driver decât orice altceva, dar asta nu e nici pe departe un deal breaker.
Configurarea tastaturii a mers în general bine, iar setările se salvează în memoria internă a acesteia. Ca la oricare altă tastatură cu switch-uri Hall Effect, poți schimba punctul de actuare din acest software sau prin câteva combinații de taste implicite.





Una dintre cele mai avansate caracteristici software accesibile este SOCD (Simultaneous Opposing Cardinal Directions) sau funcția Snap Key. Această tehnologie monitorizează apăsarea simultană a două taste de mișcare opuse (cum ar fi tastele A și D, folosite pentru mișcarea stânga/dreapta). Într-un scenariu clasic, apăsarea ambelor taste duce la anularea mișcării, personajul rămânând pe loc. Cu funcția SOCD activată, software-ul prioritizează instantaneu ultima tastă apăsată sau pe cea care se deplasează cel mai mult, permițând schimbări de direcție incredibil de fluide și rapide, fără timpi morți, o tehnică extrem de căutată în shooterele tactice moderne.
Aici trebuie să fie o steluță, un asterisc, pentru că trebuie să fiți atenți cu aceste funcții SOCD, că sunt destul de des banate în jocuri. Deci nu vei putea folosi așa ceva în Counter Strike 2 de exemplu, pentru că este considerat un avantaj unfair. Mișcările permise de această funcționalitate dar și felul în care acestea îți afectează reculul sunt de-a dreptul necinstite.

O altă funcție demnă de menționat este DKS (Dynamic Keystrokes), care permite maparea a până la patru acțiuni distincte pe o singură tastă, în funcție de adâncimea la care este apăsată sau de momentul în care este eliberată. De exemplu, într-un joc, o apăsare ușoară (0,5 mm) a tastei poate determina personajul să meargă încet, o apăsare completă (2,0 mm) îl poate face să alerge, în timp ce ridicarea degetului poate declanșa automat reîncărcarea armei. Această programare profundă transformă tastatura într-un controler extrem de complex și adaptabil, CÂT TIMP poți și tu să-ți reantrenezi degetele pentru astfel de complexitate în atingere. Sincer, mi se pare că am ajuns în punctul în care echipamentele sunt prea rapide și complexe pentru mințile noastre și noi trebuie să ne ajustăm la ce pot face acestea. Mi se pare foarte greu, după 30 de ani de tastat la tastaturi să schimb cum apăs tastele, e interesant. Chiar sunt curios cât de ușor vă adaptați voi la așa ceva? Cum vi se pare ideea? Folosiți?
Concluzii
Epomaker HE108 reprezintă o realizare excelentă în peisajul actual al perifericelor PC. Într-o industrie care părea convinsă că tehnologia magnetică de vârf trebuie rezervată exclusiv formatelor mici, destinate doar gamingului pur, acest model demonstrează că și fanii tastaturilor full size se pot bucura de cele mai rapide switch-uri din lume. Este un hardware robust, cu o atenție obsesivă la detaliile acustice și o autonomie a bateriei foarte lungă. Fie că vrei să domini clasamentele din jocurile competitive mulțumită tehnologiei Rapid Trigger și a polling rate-ului de 8000 Hz, fie că ai nevoie de un instrument de scris destul de silențios, fluid și confortabil pentru orele lungi de muncă, Epomaker HE108 nu te va lăsa la greu. Este o tastatură hibridă premium, stabilă și foarte rapidă, gata să devină piesa de rezistență a setup-ului tău.

Se putea ceva mai bine? Cu siguranță, cel mai important upgrade ar fi carcasa tastaturii, care dacă ar fi metalică ar duce experiența de utilizare la un cu totul alt nivel. Acum sunt conștient că asta ar implica un preț ceva mai mare de achiziție, deci trebuie să ai în vedere că este un compromis.
Chiar și așa, EPOMAKER HE108 este un model foarte reușit, iar dacă form factorul Full Size ți de pare prea mare pentru biroul tău sau consideri că nu ai nevoie de acel NumPad enervant, ei bine există și alți frați mai mici în aceiași serie de tastaturi.
Și nu uitați că în această perioadă aveți o campanie de reduceri direct pe site-ul celor de la EPOMAKER, enjoy! Deci clar nu mai aveți nici o scuză să stai pe o tastatură slabă.

