Epic Games este dat în judecată din cauza lui Fortnite

Fortnite continuă să fie cel mai popular joc al momentului, iar succesul începe să le dea bătăi de cap celor de la Epic Games.
Amenințările că studioul va fi dat în judecată din cauza dansurilor comercializate în Fortnite s-au materializat. Mai întâi artistul Terrence Ferguson, supranumit 2 Milly, a dat în judecată Epic Games după ce și-a exprimat timp de câteva luni dezaprobarea la modul în care jocul folosește creația sa. Iar acum nu mai este singurul.
Actorul Alfonso Riberio, cunoscut pentru personajul Carlton Banks din serialul The Fresh Prince of Bel-Air, a dat în judecată nu doar Epic Games, dar și 2K Games, Take Two Interactive, cu tot cu Visual Concepts Entertainment, responsabili pentru dezvoltarea seriei NBA 2K.
Ribeiro este responsabil pentru popularizarea acelui dans, ce chiar poartă numele personajului pe care l-a interpretat, iar implementarea sa din Fortnite, numită Fresh, este o copie directă coregrafiei sale. Sigur, după propria sa declarație nu este inventatorul dansului, fiind inspirat de alte lucrări anterioare, dar tot este vorba de un dans care este cunoscut așa cum este acum din cauza lui.
Pentru a își întări cazul, Ribeiro încearcă în acest moment să obțină un copyright pentru dansul cu pricina. Dacă va reuși, atunci cazul său împotriva Epic Games va avea o piatră de temelie foarte solidă. Dar există problema că dansul face parte din cultura populară de aproape 30 de ani.
Rezultatul acestor acțiuni în instanță va avea ramificații însemnate pentru integrarea elementelor din cultura populară pe viitor în jocuri.