Electronic Arts renunță la jocul open world Star Wars

Potrivit unui raport Kotaku, Electronic Arts el a oprit dezvoltarea jocului open world Star Wars aflat în lucru la studioul EA Vancouver. Publicația susține că deține această informație de la trei surse diferite, ceea ce face dezvăluirea să pară credibilă, chiar dacă nu avem încă un comunicat oficial care să o confirme.
Potrivit raportului, titlul Star Wars al celor de EA Vancouver era un „reboot” al proiectului Star Wars la care lucrau Visceral Games înainte ca Electronic Arts să închidă studioul în 2017. EA Vancouver a continuat să folosească o parte din activele jocului dezvoltat de Visceral, schimbând însă direcția de dezvoltare pentru a crea o experiență open world. Patrick Soderlund, directorul executiv care a plecat de atunci de la EA, confirmase anterior că jocul celor de la Visceral era unul de aventură, liniar și axat pe poveste. Totuși, răspunzând tendințelor pieței și feedback-ului jucătorilor, EA a decis să schimbe direcția proiectului pentru a face un titlu la care jucătorii să poată reveni mult timp, ceea ce a sugerat apariția mai multor elemente de multiplayer. În același timp, Soderlund anunțase că EA Vancouver urmau să se ocupe de dezvoltarea noului titlu, dezvoltare deja întârziată.
Jocul Star Wars aflat în dezvoltare la Visceral Games era condus de Amy Hennig, cunoscută pentru seria de succes Uncharted. Conform declarațiilor ei de atunci, noul joc urma să ofere o experiență similară în spirit cu Uncharted, dar că avea să fie în esență un produs separat și inovator. De atunci, Amy Hennig a părăsit și ea Electronic Arts.
Kotaku a raportat, de asemenea, că jocul Star Wars al EA Vancouver se afla într-un stadiu de lucru nu foarte avansat și că nu au fost pierdute locuri de muncă în urma a anulării lui. Conform surselor neoficiale, jocul urma să aibă ca protagonist un vânător de recompense care trebuia să străbată mai multe zone open world aflate pe diferite planete din universul Star Wars. În ce privește motivul pentru care jocul a fost anulat, sursele au declarat că Electronic Arts ar dori să lanseze ceva în orizontul mai apropiat. Ca urmare, se pare că publisherul face acum demersuri pentru un joc Star Wars mai mic, care să poată fi lansat undeva la sfârșitul anului 2020.
În timp ce titlul Star Wars al celor EA Vancouver a fost anulat, publisherul păstrează pe linia de plutire jocul de acțiune Star Wars: Jedi Fallen Order, aflat în lucru la studioul care a creat Titanfall, Respawn Entertainment.