Elden Ring pe PC are o vulnerabilitate online prin care hackerii îți pot ruina întregul progres
Well, n-a durat prea mult, nu?
Când credeam că lucrurile încep să se îmbunătățească odată cu lansarea patch-urilor pentru Elden Ring pe PC, iată că blestemul Dark Souls se abate și asupra celui mai nou membru al familiei. Înainte de debutul lui Elden Ring, serverele pentru Dark Souls-uri au fost oprite pentru a investiga o breșă de securitate urâtă. Acel exploit le oferea hackerilor acces remote la pc-urile victimelor și tocmai de aceea From Software a fost nevoit să ia măsuri mai dure.
Acum, este rândul lui Elden Ring să fie supus examinării, iar cât persistă breșa, ar fi indicat să dezactivezi modul online. Nu de alta, dar sunt sigur că ar fi mare păcat să-ți perzi prețioasele rune, alături de tot progresul în joc. Cum așa? Păi, este vorba despre un glitch care cauzează un death… loop (hehe) infinit. Hack-ul cu pricina este activat în momentul în care un invader, adică hackerul care intră în lumea ta, folosește o anume abilitate. La rândul ei, aceasta activează un fel de glitch care dă crash jocului gazdei. În momentul în care gazda încearcă să redeschidă jocul pentru a se respawna în ultima locație, ea se confruntă în schimb cu o cădere fatală infinită a personajului.
⚠️Elden Ring PSA for PC players⚠️
There's an exploit going around on PC where hackers will corrupt your save file while you're invaded.
First they will crash your game, and when you open it back up, your character will be constantly falling to their death… pic.twitter.com/8et3bl8T1I
— Mordecai (@EldenRingUpdate) March 18, 2022
Progresul tău din Elden Ring ar putea avea de suferit
Breșa de securitate le dă atacatorilor posibilitatea de a-ți corupe salvările de pe PC ale lui Elden Ring în momentul în care te invadează pentru PvP. Întâi, jocul îți dă crash, apoi ești prins în loop-ul acela infinit. Cineva de pe reddit a descoperit o soluție temporară, dar care nu dă roade în 100% din cazuri. Poți încerca combinația Alt + F4 fix înainte să mori, fapt care ar putea să-ți dea mai mult timp până la următoarea sesiune de login. Când deschizi iar jocul, trebuie să deschizi repede harta și să-ți dai fast travel spre un site of grace. Partea nașpa e că dacă nu faci asta, vei fi prins din nou în acea buclă a căderii în gol. Sunt șanse 50-50 ca metoda să funcționeze, iar dacă n-ai noroc, vei ajunge ca cei care și-au pierdut cele 100 de ore în Elden Ring.
From Software și Bandai Namco nu au oferit nicio informație referitoare la acest exploit, deci până la alte înștiințări cred că cel mai bine ar fi să faci un back-up salvărilor de Elden Ring și să te pui să joci online :(.
Elden Ring este noul „Lord of the Rings” și un joc aproape perfect (review)