Edge se Chromează de anul viitor
Colectivul Chrome va căpăta un nou membru
Încercarea celor de la Microsoft de a face un Internet Explorer fără pălărie, numit Edge, nu a fost acompaniată de succesul scontat. Iar în loc să aibă parte de o revenire la zilele de glorie, când deținea peste 90% din internet, s-a îndreptat mai adânc spre pierzanie.
De ce a eșuat Edge? Ar putea fi pentru că lumea încă era sătulă de IE, cu sau fără pălărie? Ar putea fi pentru că nu suporta cum trebuie extensii, iar Microsoft bătea pasul pe loc? Ar putea fi pentru că diversele companii ce produc software pentru alte companii tot țineau morțiș să facă programe ce funcționează doar prin Internet Explorer, de parcă încă am trăi în epoca de piatră (știți care sunteți, la voi mă uit)? Oricare ar fi motivul, ne apropiem de sfârșitul unei ere.
În ziua de 15 ianuarie 2020, Microsoft va lansa varianta lui Edge ce funcționează pe Chrome. Și va fi disponibil până și pe Linux. Anunțul lansării este acompaniat și de dezvăluirea unei noi sigle. Ceva ce este menit să semene cu un soi de combinație între vechiul E și noul C către care ne îndreptăm cu toții, inevitabil, fără speranță. Asta dacă nu cumva Firefox va veni ca de nicăieri să ne salveze, sau cineva într-un laborator secret va învia Presto