GamingPC&ConsolesTech&IT

E3 va renaște din propria cenușă

Precum un phoenix din Heroes 3

Anul acesta nu vom mai avea parte de un E3, din motive ce țin de faptul că lumea n-a înțeles concepte simple precum „dacă ai venit dintr-o zonă cu o epidemie, stai locului și nu mai pune mâna pe tot ce vezi”. Dar, anul viitor, E3 va reveni, și nu oricum.

Organizația semi-malefică intitulată The Entertainment Software Association anunță că în 2021 vom avea parte de o variantă reimaginată a evenimentului. Ce exact înseamnă „reimaginată”? Considerând că este vorba de ESA, nu știu să vă spun cu siguranță, dar va trebui să fie ceva de anvergură, ceva care să convingă diversele companii, care anul acesta nu vor veni, că evenimentul încă mai are valoare.

ESA va începe să experimenteze încă de anul acesta, încercând să scornească metode prin care poate muta on-line diverse componente ale evenimentului său. Evident, partea ce ține de prezentarea jocurilor va fi simplă de făcut, dar E3 fiind în esență un eveniment orientat spre industrie, nu spre public, va necesita ceva efort suplimentar. Mai sunt doar două luni până când se va desfășura E3-ul acesta virtual, așa că ar fi bine să se grăbească.

Cât despre anul viitor? Poate vor face o prezentare în VR?

[The Verge]

 

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button