RSS PaginaDeMediaTECHTech&IT

După negocieri, noua lege de copyright este și mai groaznică

Negocierile din spatele ușilor închise pentru noua legislație de copyright a Uniunii Europene s-au încheiat, iar rezultatul este predominant dezamăgitor.

Pe de o parte, a fost făcut ceva progres pozitiv. Spre exemplu, un muzeu nu mai poate spune că deține drepturi asupra unei poze a unei picturi vechi. Pe de alta, sunt numeroase alte probleme legate de apărarea drepturilor autorilor, iar articolele 11 și 13 continuă să fie din ce în ce mai rele.

Articolul 11, spre exemplu, nu permite decât reproducția unor cuvinte individuale sau a unor porțiuni „foarte scurte” dintr-o știre pe motoarele de căutare, rețelele de socializare, sau cam fiecare alt loc unde un link la acea știre este publicat. Nu există excepții. Nici Facebook nu este protejat, nici un blog făcut de cineva care abia a învățat să folosească internetul ce este vizitat în mare parte accidental de o pisică ce s-a urcat pe o tastatură. Taxa de link va trebui plătită pentru cei care vor să adauge puțin context din articolul către care merge acel link.

Articolul 13 continuă să fie o problemă majoră. Oricine are un site care permite în vreun fel utilizatorilor să publice conținut va fi obligat să obțină licențe preventiv la orice ar putea încărca acei utilizatori. Forma curentă a textului acoperă cam tot ce înseamnă material cu copyright, așa că sper că nu aveți de gând să postați versuri de melodii prin comentarii. În lipsa acestor licențe trebuiesc folosite filtre pentru a preveni încărcarea conținutului, altfel site-urile cu pricina pot fi date în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor. Excepțiile de la articolul 13 sunt foarte puține, semănând cu exemplul blog-ului pomenit mai sus, dar din fericire proiectele non-profit sunt  și ele iertate.

Încă mai există ceva speranță ca noua legislație va fi modificată sau respinsă, printr-un vot ce va avea loc în această primăvară. Data nu este încă fixă. Ar putea fi în martie, pe 25 sau 28, ori în aprilie, pe 4, 15 sau 18. Votul are loc înainte de alegerile euro-parlamentare. Apoi mai este și speranța că țări ce totalizează 35% din puterea de vot a Consiliului Uniunii Europene se vor opune legislației. Considerând că forma curentă a legislației a fost făurită de Franța și Germania, ce la un loc au aproape 30% din puterea de vot și foarte multă influență, nu sunt speranțe mari că se va realiza ceva în această privință.

[Julia Reda]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button