PC

Drona inteligentă Lily a murit

Dacă sunteți pasionați de drone sau măcar de tehnologii interesante, foarte probabil ați văzut Lily Drone. O dronă echipată cu o cameră care era suficient de inteligentă încât să știe să își urmărească proprietarul, capturând imagini foarte interesante, după cum arată și prezentarea de mai jos. Această dronă este acum moartă.

Compania Lily anunță că nu își poate respecta promisiunile făcute clienților și că se va închide pe parcursul următoarelor săptămâni. Din 2013 și până acum, Lily lucra la ceva ce a tot fost vândut ca următoarea evoluție a camerei, un dispozitiv care nu mai trebuie să fie ancorat de utilizator pentru a funcționa, oferind un grad mare de libertate acestuia.

Până acum, drona Lily era disponibilă la precomandă pentru aproximativ 800 de dolari, compania reușind să obțină peste 34 de milioane de dolari doar din precomenzi. Pe lângă asta, mai avea și 15 milioane de dolari în finanțare separată. Totuși, banii se pare că nu au fost suficienți, fiindcă în afara unor unități de testare, clienții nu prea și-au primit unitățile finale, livrările fiind amânate de două ori deja.

Din fericire, cei care au cheltuit 800 de dolari pe promisiunea unei drone își vor primi banii înapoi. De unde exact va scoate Lily 34 de milioane de dolari pentru asta nu se știe cu siguranță, pentru că dacă îi avea la îndemână, probabil putea să îi investească la producția dronelor. Asta dacă ideea măcar funcționa așa cum trebuie de la bun început.

[Venturebeat]

 

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

5 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button