Doom Eternal The Ancient Gods Part 2 îți arată și oferă satisfacția de a fi violent
Doom Eternal The Ancient Gods Part 2. Ah, da, violența noastră preaiubită. Pentru mulți dintre voi, inclusiv pentru mine, Eternal ar fi trebuit să fie jocul anului 2020. Dar nu-i nimic, pentru că a rămas și va rămâne în continuare în inimile celor care mănâncă, beau și mestecă demoni de pe Marte, cu sintetizatoarele lui Mick Gordon răsunând pe undeva prin fundalul acaparat de zgomotele violente.
O descriere pitorească pentru un joc de renume cu o istorie bogată, față de care am o slăbiciune accentuată. Pentru că nici Doom Eternal nu ne-a potolit setea drăcească de răzbunare, id Software s-a gândit că ne-ar prinde bine un expansion – The Ancient Gods – compus din două părți. Part One a văzut lumina zilei anul trecut, pe 20 octombrie, fiind disponibilă gratuit pentru posesorii Deluxe Edition și pentru cei cu Year-One pass.
Doom Eternal The Ancient Gods Part 2 încheie epopeea diavolească, iar această concluzie vine la pachet cu lupte colosale care îți lasă gura apă și îți arată de ce este în stare un studio care, cu atât de mult timp în urmă, avea să creeze „the grandfather of FPS games”. Pe bune, este suficient să arunci un ochi pe trailerul care a luat cu asalt comunitatea și îți vei da seama că tu, ca fan DOOM, o să cucerești toate lumile posibile și imposibile.
Fiind deja disponibil, Doom Eternal The Ancient Gods Part 2 și-a găsit imediat casă în sistemele iubitorilor seriei. De altfel, în doar câteva ore, răsar pe net și primele 12 minute de gameplay, pe dificultate Nightmare, așa cum trebuie. Urmărind ca în transă gameplay-ul, am fost cuprins de o nevoie stranie de a reinstala toate DOOM-urile și de a le completa pe NIghtmare, căci rușinosul meu record a fost înțărcat doar de treapta Ultra-Violence, și aia destul de dificilă, dar foarte rewarding. Ce-i drept, am ajuns la vârsta în care prefer să nu joc shooter-e mindless pe dificultate maximă, pentru că, sincer, n-are rost. Nu necesită o anumită intervenție tactical, totul este linear și bine scriptat, în stilul action-urilor de la începutul și mijlocul anilor 2000.
Încearcă să spui dintr-o suflare „Doom Eternal The Ancient Gods Part 2” atunci când vorbești despre jocurile preferate
Excepție de la această regulă fac titluri precum Metro, Crysis, Sniper Ghost Warrior și Quake, în frunte cu -ați ghicit – DOOM-urile noastre, toate. Și da, blestem ziua în care am decis, naiba știe de ce, să joc toate titlurile din Halo: Master Chief Collection pe Heroic. Să fie oare pentru achievements? Nu e ca și cum trebuie să fii un animal stoic pentru a putea debloca cele 700 de astfel de achievement-uri. Iar eu aș prefera să experimentez seria Halo mai mult pentru poveste. În orice caz, clătiți-vă ochii și sufletul cu lumina (ne)sfântă a lui Doom Eternal The Ancient Gods Part 2. Toate armele noastre iubite, mai multă mobilitate, mai multă acțiune și violență excesivă. Da, acum îmi răsună pe fundal BFG 10000 al lui Mick Gordon.
