Business

Dobânda compusă te face milionar dacă investești constant

Toată lumea bea o cafea: rar întâlnești pe cineva să nu savureze o cafea aburindă dimineața devreme! Espresso, cappuccino sau chiar irish coffee, cafeaua este clar una dintre plăcerile noastre cotidiene.

Ce s-ar întâmpla dacă v-aș spune ca ar trebui să renunțați la ea? Sau măcar să renunțați la cafeaua cumpărată de la cafeneaua de la colț, cea de 5 lei, și să o preparați singuri acasă? Probabil că sunt deja înjurat mai ceva ca un stelist pe stadionul Dinamo… Dar dacă v-aș demonstra că vă puteți îmbogăți (da am scris bine, îmbogăți!) dacă o veți face? Primesc și eu măcar o cafea?

Economisirea a 5 lei pe zi și investirea lor continuă și pe termen lung ne pot aduce sume importante în cont. Conceptul de dobândă compusă este de vină pentru asta. Dobânda compusă este de fapt, dobânda calculată atât la suma inițială cât și la dobânda acumulată în perioadele anterioare. Dobânda compusă multiplică banii cu o rată accelerată. Dar cum funcționează de fapt?

Hai să vedem întâi ce înseamnă să economisim 5 lei pe zi. Într-un an de zile (să presupunem că anul are 360 de zile) reușim să punem deoparte 1.800 de lei. În zece ani suma ajunge la 18.000 de lei. În treizeci de ani ajungem la 54.000 de lei! Asta doar dacă economisim banii într-un cont curent și nu primim nicio dobândă la ei. Începe să sune bine, nu?

Dar dacă investim cumva banii aceștia? 

În primul rând, să presupunem că plasăm suma de 150 de lei – banii economisiți timp de 30 de zile, într-un depozit bancar cu scadență lunară a cărui dobândă medie este de 2% pe an (asta înseamnă o dobândă lunară de 0,166%). La finalul primei luni vom avea 150 de lei plus 0,25 lei dobânda. Adăugăm încă 150 de lei și reinvestim pentru încă o lună. La finalul celei de-a doua luni vom ajunge la 300,25 lei plus dobânda de 0,50 lei. Și tot așa. 

Ce obținem? La finalul anului ajungem la 1.816,69 lei. În zece ani, suma ajunge la 19.907,95 lei. În treizeci de ani ajungem la 73.908,81 de lei!

Cam multe calcule nu? Mai ales dacă nu ți-ai băut cafeaua de dimineață! Stai liniștit, nu trebuie să le faci singur, sunt calculatoare de dobândă compusă peste tot pe Sfântul Google.

Hai să vedem acum ce înseamnă să fi investit acești bani la bursă de exemplu. Stați liniștiți, nu trebuie să fii fost niște genii ale investițiilor, trebuie doar să fi investit lunar în indicele american SP500 – pentru acesta avem date mai lungi, bursa din Romania este reînființată în 1995. Media anuală pentru acest indice a fost de 10,7% în ultimii treizeci de ani, pe aceasta o considerăm relevantă pentru calculul nostru. 

Așadar, dacă am fi investit lunar cei 150 de lei cu un randament mediu anual de 10,7%, la finalul anului ajungem la 1.890,95 de lei. În zece ani, suma ajunge la 31.981,31 lei. În treizeci de ani, cu dobânda compusă, ajungem la 394.133,66 lei,

Este imposibil să prevedeți viitorul, dar un lucru este cert: economisiți zilnic sau lunar, o sumă cât de mică și investiți-o diversificat. Veți ajunge de-a lungul timpului la niște sume impresionante. Îmi puteți mulțumi cu o cafea peste treizeci de ani!

P.S.: 13 lei economisiți zilnic te fac milionar în treizeci de ani.

*pentru a păstra relevanța comparației, nu am luat în considerare comisioane bancare, comisioane de tranzacționare, impozite pe profit de plătit și orice alte cheltuieli ce pot avea impact asupra tuturor acestor operațiuni efectuate

Adrian Barbu

Eram student acu vreo douăzeci și ceva de ani și mă gândeam cum să fac bani mulți fără bătaie multă de cap (ceva legal totuși, nu vă gândiți la prostii...). Așa că m-am apucat să investesc la bursă, tocmai ce se apăruse bursa în Romania în iarna lui 1995. Și cum, evident, norocul începătorului a fost de partea mea, am zis că gata, asta vreau să fac în viața! Ulterior, din investitor am devenit și broker/trader în cadrul a două bănci importante din România, unde am ajutat clienți să tranzacționeze la bursă. Când nu citesc știri despre companii sau cărți din domeniu, fotbalul îmi produce cel mai mult stress...

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button