Divinity Original Sin – Un zece (10!!!!!) de suflet!!!

Universul Divinity a crescut in ultimii ani la proportii tolkiniene. Spun asta pentru ca a fost extins in mai toate directiile, jocurile din aceasta serie facand o treaba exceptionala in a prinde esenta unui anumit tip de joc, si s-o combine cu ceva cu totul nou si negandit pana acum, dovedind ca RPG-ul, in forma sa primara, este un gen extrem de agreat de jucatorii de pretudineni. Asa, am avut combinatii de Civilization cu RPG, C-RPG clasic cu Gothic si lista continua. Totusi, Divinity Original Sin este de departe cel mai bun din serie. Indraznesc sa spun ca este chiar mai bun decat Devine Divinity. Iar daca cineva considera aceasta ultima afirmatie ca fiind un sacrilegiu, este clar ca nu a jucat Original Sin. Jocul care ii va pune in panteonul creatorilor de RPG-uri pe cei de la Larian Studios, alaturi de Square, pe vremea cand faceau jocuri bune, BioWare, Blizzard North sau Bethesda.

De pe vremea lui Baldurs Gate nu am mai stat atat de concentrat, atent la fiecare detaliu si total abosrbit de un RPG. Primul Dragon Age mi-a atras atentia intr-un asemenea fel, dar nu asa cum a facut-o Original Sin, acesta din urma demonstrandu-mi ca cei un milion si ceva de dolari pe care fanii i-au investit in acest joc prin Kickstarter, sunt perfect justificati. Pe de alta parte, nu pot sa nu remarc inca de la inceputul acestui review ca Divinity Original Sin nu este pentru toata lumea. Este un RPG cu mecanici vechi, aduse la standarde moderne, care uneori iti vor da batai de cap, si pare usor necizelat in unele aspecte. Cu toate astea, avem un joc care pur si simplu te face sa uiti de timp si sa te intrebi ce este cu globul ala luminos de pe cer care se tot perinda la intervale regulate.

Povestea evolueaza in jurul personajului tau, cu titlul de  Source Hunter, acesta fiind un fel de politie inarmata pana in dinti si capabila de „vrajeli” marete, ce poate face pisicile sa se indragoasteasca, sau sa subjuge un intreg tinut daca isi pune mintea. Fie ca alegi sa joci cu personajul feminin sau cu cel masculin, trebuie sa intelegi inca de la bun inceput ca orice alegere pe care o vei face va influenta jocul. Si cand spun fiecare alegere, ma refer la…fiecare alegere! Pana si un butoi spart undeva pe la jumatatea jocului are un rol, fiind in egala masura hilar sa vezi cum muraturile lui ‘nea Costache joaca un rol in poveste. Dar este si frustrant. Cu toate astea punctul de atractie este Sursa! O sursa de magie practicata de magi, magi pe care tu ii cauti si incerci sa le explici cu taisul ca nu fac bine ceea ce fac. Aceasta este premisa centrala. Din pacate, finalul este doar un aperitiv, avand in vedere diversitatea de care Original Sin da dovada. Nu numai ca iti ofera zeci si zeci de side questuri care in unele cazuri m-au facut sa rad cu lacrimi si sa ma tin cu mainile de burta in timp ce pe ecran se mai afisa inca o poanta, dar jur cu mana pe Biblia jocurilor ca au fost doua momente in care aproape am lesinat din cauza glumelor. Exemplu: ajungi la un Troll care pazeste un pod. A: Il platesti. B: Il Ataci. C: Nu il platesti si…acesta incepe sa iti explice cat de grea este viata de paznic, si ca el nu doreste sa iti tufleasca in cap maciuca pentru ca este deprimat. Poti sa faci ce iti trozneste mintea. Intrega lume din Original Sin este o poveste pe care trebuie sa o descoperi. Personajele au ceva de spus, au tot timpul ceva de comentat, dar mai mult decat atat, iti pot oferi ceva nou intr-un mediu care parea pana acum salciu si uscat de idei. Original Sin, cel putin din punct de vedere al povestii este o capodopera in miscare. Indiferent de cat de mult doresti sa progresezi in poveste, tot timpul ceva o sa iti atraga atentia si o sa te faca sa intreprinzi inca un side-quest pentru ca pur si simplu doresti sa stii cum ajunge scoica aia inteligenta in mare sau cum o sa se razbune regele sobolanilor. Si astea sunt doar cateva exemple. Sunt totusi surprins de un singur lucru cand vine vorba de poveste: cum au putut cei de la Larian sa includa atata content in doar 9 giga si un pic?! Probabil pentru ca nu exista voice acting in acest titlu. Dar ajungem si acolo. Pentru poveste un binemeritat 10+ din partea Zonei.

Cu toate ca discutam despre un joc bine pus cap la cap din punct de vedere al naratiunii, gameplay-ul este destul de inabordabil, mai ales pentru cei obisnuiti cu Action RPG-urile recente, precum Diablo 3. Original Sin se trage din aceeasi specie de RPG ca si Fallout 2 sau Baldurs Gate, asta insemnand ca avem de-a face cu un gameplay pe ture, fiecare lupta desfasurandu-se in functie de niste action points atribuite personajelor tale. Bine, veteranii genului se vor bucura sa auda ca aceasta metoda de a te lupta in mediul virtual surclaseaza rafinamentul lui Baldurs Gate sau nebunia lui Fallout 2, indepartand intalnirile aleatorii, si inlocuindu-le cu seturi de inamici in locatii prestabilite. Inamici care sunt si ei generati aleatoriu, asa ca fiecare lupta este diferita de la o incepere a jocului la alta. Totusi, libertatea este un punct de incantare! Poti sa te duci ca berbecul inainte si sa te lupti ca un adevarat razboinic, sau, sa cauti o metoda non violenta de a rezolva o infruntare, precum aceea de a le tranti oponentilor in cap un bolovan. Asta daca nu alegi sa iti folosesti magul si sa dai foc unor butoaie cu smoala in vecinatatea inamicilor si sa ii privesti in timp ce danseaza macarena printre flacari. Pana si mediul poate sa fie un aliat de nadejde. Elementele, atat cele pe care le controlezi, dar si cele de prin nivel, pot fi combinate. Un exemplu este faptul ca daca doresti sa nu iei o tona de damage in timp ce stai cu opincutele cele noi intr-un rau de lava, poti pur si simplu sa chemi apa in ajutor si sa stingi raul de foc de sub picioruse. Sau, poti sa stai pe cel mai inalt punct al campului de lupta, sa chemi in ajutor traznetele si sa iti vezi inamicii electrocutati, pentru ca au avut tupeul sa stea…intr-o balta! Acest lucru functioneaza minunat, mai ales cand ai un partener de „dezastru”, Original Sin avand un mod cooperativ pe care va sugerez sa il incercati. Ajuta enorm jucatorul, dar si faptul ca ai o libertate sporita, ambii jucatori putand sa se plimbe pe harta dupa bunul plac.

Libertatea este un punct forte si slab in acelasi timp al lui Original Sin. Poti face cam tot ce te taie bostanul, de la purtatul unui ciorap pe cap, pana la decimarea unui intreg oras, aducandu-mi aminte de Fallout, unde alegerile tale puteau pune capat existentei unor intregi comunitati. Poti pur si simplu sa te iei la cearta cu garzile unui oras aruncand o bila de foc in mijlocul lor si asteptandu-te apoi sa te bati cu intreg orasul. Un lucru este cert, Original Sin este Skyrim-ul cRPG-urilor. Tot timpul poti sa faci ceva pentru a trece de un obstacol, ca de exemplu sa te teleportezi in spatele usii, sa furi din buzunarul cuiva niste documente compromitatoare sau sa ii lasi in buzunar niste ciuperci, pe care sa le manance si sa alerge prin oras dezbracat pentru a putea fi inchis si considerat nebun. Totusi, dupa ce am jucat cam o ora si ceva din acest titlu, fiind unul dintre backerii jocului si primind o copie a acestuia fara DRM, mi-am dat seama de un lucru. Original Sin este un joc aparent open world. Spun aparent pentru ca jocul te lasa sa te plimbi pe unde te taie capul, si nu te tine de manuta ca sa iti explice ca monstrii din cutare oras te pot face una cu pamantul dintr-o singura bucata. Dar felul in care progresezi este limitat artificial de catre joc, fiind tot timpul o mana invizibila care te ghideaza in directia in care trebuie sa pasesti pentru a progresa asa cum jocul considera ca este corect. Este un minus destul de mare pe care il atribui jocului, avand in vedere ca este de fapt problema majora a tututor cRPG-urilor, atat clasice, cat si moderne. Chiar daca esti limitat de felul in care progresezi, libertatea ramane cuvantul de ordine in gameplay. Poti interactiona cu orice obiect din lumea Original Sin. Vrei sa iei un scaun dupa tine…nu te tine nimeni! Vrei sa faci colectie de ceaune in inventar… aceeasi chestie. Aproape orice se poate adauga inventarului tau. Lucru care se extinde si la mecanica de lupta.

Dupa cum am explicat si mai devreme, libertatea este cuvantul de ordine in Original Sin, lucru care se aplica si in cazul sistemului de level up, abilitatilor si atributelor personajelor. Tu esti geniul creativ din spatele evolutiei personajului tau. Chiar daca ai niste clase predefinite, asta nu inseamna ca trebuie sa le urmezi ad literam, pe parcursul jocului putand sa transformi avatarul intr-o veritabila masina de impartit ciomege si aplicat vraji in fizic. Asta inseamna ca un razboinic, capabil sa poarte un baros magic, poate sa invete sa arunce cu bile de foc destul de lejer in doar cateva evolutii. Iar daca nu esti multumit, poti sa iti schimbi focusul clasei cand te taie capul. Daca doresti asta, redistribuirea punctelor si abilitatilor se va face undeva in a doua jumatate a lui Original Sin. Asa ca, atentie sporita la ceea ce alegeti. Pentru Gameplay un 9.5 si trecem la grafica si sunet.

Rivelon arata fantastic. Atentia la fiecare detaliu si bibileala aproape compulsiva a fiecarui aspect al graficii si texturarii sunt etaloane pentru genul cRPG. Primele doua personaje pe care le controlezi, razboinicul si luptatoarea mistica, au destule optiuni de editare, din pacate nu poti decat sa alegi una dintre clasele preselectate de joc, abia pe parcurs imbunatatiri vizuale putandu-se aplica. Chiar si asa, grafica mi-a lasat o impresie cat se poate de placuta. Aproape totul este ales pe spranceana, de la efectele vrajilor, pana la sunetele acestora, si sunt imbinate intr-o maniera unica, facand jocul sa straluceasca mai mult decat mi-as fi putut imagina. Mai mult decat atat, este unul dintre cele mai stabile jocuri pe care le-am incercat, chiar si intr-o lupta in care existau tone de efecte pe ecran acesta nu scadea sub 120 de cadre nici batut. Asta ca sa nu mai amintesc de animatiile personajelor, care sunt de-a dreptul divine, lasandu-mi impresia ca am o camera video deasupra campului de lupta. Nu stiu daca au folosit motion capture sau au o echipa de animatori straluciti, dar cinste lor oricum. Singura plangere la capitolul grafica sunt personajele in sine, care par…usor din topor executate, Larian Studios promitand un update pentru acestea in curand. Sunetul nu este nici el rau, totusi nu ar fi stricat un voice-over pack, tot dialogul fiind livrat ca in vremurile bune, sub forma de text. Muzica pe de alta parte este si ea superba. Lupta, arme, efectele speciale, coloana sonora, totul se imbina perfect cu lumea din Rivelon. Pentru grafica si sunet un 9.

Divinity Original Sin este un RPG care poate tine piept colosilor din timpuri demult apuse precum Fallout 2, Baldurs Gate, Icewind Dale sau Planescape Tourment. Debordand de umor si libertate de exprimare, este un joc care merita incercat, jucat si pus in colectie fara drept de apel. Noi ii acordam un 9, asta pentru ca sunt cateva probleme ici si colo. Dar despre ce vorbim? De fapt nota de suflet pe care o merita acest joc este 10! Este Pur o intoarcere la origini care demonstreaza ca publicul este pregatit acum, mai mult ca oricand, pentru astfel de cRPG-uri, asa cum erau ele realizate pe vremuri.