GamingPC&Consoles

Xbox Cloud Gaming a fost folosit de peste 20 de milioane de oameni

Peste 20 de milioane de oameni din toată lumea au folosit platforma Xbox Cloud Gaming (XCloud), conform președintelui Microsoft, Satya Nadella. Interesant este de observat că, în luna aprilie a acestui an, același Satya Nadella a declarat că 10 milioane de oameni au folosit platforma de jocuri în cloud. Astfel, numărul utilizatorilor s-a dublat în doar câteva luni. Impresionant!

Cu siguranță că parteneriatul dintre Microsoft și Epic Games care a adus pe XCloud deja celebrul joc Fortnite a ajutat platforma să crească atât de mult într-un interval atât de scurt de timp. Mai mult, Fortnite este singurul titlu pentru care nu ai nevoie de subscripția Xbox Game Pass Ultimate pentru a-l juca pe cloud, în timp ce literalmente orice alt joc necesită abonamentul mai scump.

Cu toate astea, nu avem un termen de comparație când vine vorba de competitorii direcți ai XCloud. NVIDIA nu împărtășește cu noi numerele abonaților, nici Amazon cu Luna. Nici măcar Google nu a făcut publice cifrele exacte ale conturilor create sau a utilizatorilor activi de pe Stadia, dar ținând cont că serviciul se va închide curând, nu cred că acele numere erau neapărat de lăudat.

Așa cum spuneam înainte, deși aproape toate jocurile necesită cel mai scump abonament pentru a putea fi jucate pe cloud, sper ca experimentul celor de la Xbox cu Fortnite să deschidă porțile pentru mai multe titluri incluse în subscripția standard. Acum, Microsoft lucrează la portarea XCloud pe căștile VR Meta Quest, adăugarea de suport pentru mouse și tastatură și, în curând, te vei putea juca titlurile pe care le-ai cumpărat pe altă platformă, cum ar fi Steam, direct în norul celor de la Microsoft.

Tudor Bostan

De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button