RSS PaginaDeMediaSTIRI ITTECH

Discord se distanțează de gaming

Ceva, ceva Zoom

Sunt convins că ați fost în această situație. Pe la începutul primăverii, când începea lumea să lucreze de la distanță, când începea conceptul de tele-școală, din senin, ca de nicăieri, toată lumea a început să folosească un software necunoscut până atunci numit Zoom. Ce era? Cine l-a făcut? De ce era o ruină nesecurizată? De ce nu folosea toată lumea Discord, ce era complet gratuit, securizat, ușor de controlat și dovedit fiabil?

Fiindcă Discord este pentru jocuri.

Acum, știu ce veți spune: „Dar Discord poate fi folosit și pentru alte lucruri decât jocuri.”. Eh, lumea nu prea poate să înțeleagă astfel de concepte, ar fi ca și cum ai încerca să îi explici cuiva mai bătrân de 60 de ani că doar pentru că știi să repari un calculator nu înseamnă că îi poți repara ecranul spart de la un telefon.

Ca urmare, Discord a decis să își schimbe imaginea complet și să se distanțeze de jocuri. Ce înseamnă asta? La nivel funcțional, nimic. Este același Discord. Dar la nivel de marketing, înseamnă că nu ar trebui să vă așteptați să vedeți prea multe chestii legate de jocuri. Vor fi scoase până și referințele, glumele, în general lucrurile pe care le-ai observa și te-ar amuza doar dacă faci parte din comunitatea globală de gaming.

Asta, în combinație cu o refacere a experienței pentru utilizatorii noi, reprezintă un efort al companiei de a poziționa Discord ca o unealtă pentru toată lumea. Pentru profesori, pentru elevi, pentru companii, pentru doctori, pentru ședințe, pentru oricine are nevoie de o unealtă de comunicare.

Va avea succes Discord în schimbarea sa la față? Nu știu să vă spun. Ar putea fi prea târziu, din moment ce Zoom are acum o valoare pe piața bursieră de peste 70 de miliarde de dolari, deși a fost predominant un dezastru pentru toată existența sa.

 

[Engadget]

Tags

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close