GamingPC&ConsolesTech&IT

Discord atrage studiourile de jocuri cu o ofertă mai bună decât Steam și Epic Games

Discord este ultima plaformă de distribuție digitală care face un pas în fața celor de la Steam, oferind dezvoltatorilor de jocuri 90% din încasări.

Discord, care a început să vândă jocuri prin intermediul platformei sale de chat în august, va permite dezvoltatorilor să publice jocuri cu o cotă de 90% din încasări începând cu 2019. Acest anunț vine la puțin timp după ce Epic Games a anunțat că va oferi creatorilor de jocuri 88% din veniturile obținute din vânzări. Ambele companii se poziționează astfel într-un loc foarte competitiv față de Steam, care oferă în general o cotă de 70% din încasări studiourilor.

„Am vorbit cu o mulțime de dezvoltatori, iar mulți dintre ei consideră că magazinele curente nu merită 30% din cota obișnuită de venituri de 70/30”, se arată în anunț. „Din acest motiv, acum vedem mulți dezvoltatori care își construiesc propriile magazine și platforme virtuale pentru a-și distribui jocurile în loc să se concentreze pe a ceea ce este cu adevărat important: să creeze jocuri minunate și să adune comunități uimitoare”.

Astfel, din 2019, Discord își transformă magazinul virtual într-o platformă prin care studiourile să-și poată publica jocurile în cele mai bune condiții. Orice dezvoltator va putea să păstreze 90% din venituri, cu restul de 10% acoperind costurile de operare ale magazinului virtual. Toți cei care folosesc Discord pentru serviciile de voce au deja acces la magazinul virtual, astfel că există încă din start o mulțime de potențiali clienți – 200 de milioane, după cum raportează Discord – lucru care nu poate fi decât atractiv pentru dezvoltatori. Până acum, catalogul magazinului include mai multe titluri indie, însă cu noua ofertă e de așteptat ca lucrurile să se schimbe mult în cursul anului următor.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Back to top button