PC&Consoles

Deus Ex Mankind Divided: Opțiuni grafice și DirectX 12

Deus Ex Mankind Divided va fi lansat săptămâna viitoare, însă nu ar trebui să țopăiți de bucurie că veți avea din start un nou benchmark pentru DirectX 12, deoarece jocul nu va avea așa ceva în momentul lansării.

Eidos Montreal a dezvăluit că noul joc va primi suport pentru DirectX 12 abia într-un patch din ziua de 5 septembrie, deoarece încă mai au de muncă la optimizarea lui Mankind Divided pentru acest API.

Totuși, am și o veste bună pentru voi. Au fost dezvăluite opțiunile grafice ale jocului, pe care le-am pus la un loc în imaginea de mai jos. Deus Ex MD vă permite să modificați cam orice setare imaginabilă, inclusiv una pentru dezactivarea aberațiilor cromatice pe care unii dezvoltatori tot insistă să le adauge în jocuri din motive necunoscute. În ecran nu pare să fi încăput setarea pentru Pure Hair, un succesor făcut de Eidos Montreal pentru TressFX.

Deus Ex Optiuni

[DSO Gaming]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button