Detalii despre procesoarele AMD Threadripper
AMD a dezvăluit săptămânile trecute câteva procesoare, menite să formeze o nouă categorie de produse pentru companie. Produse care sunt în esență componente de server, dar făcute să funcționeze pe o platformă disponibilă publicului larg. Primul procesor din această serie se numește Threadripper, dar mulțumită scurgerilor de informații și a listărilor premature făcute de câteva magazine on-line, întreaga serie de procesoare pentru platforma X399 pare că a fost dezvăluită.
Pentru a nu lungi vorba, puteți vedea mai jos un tabel, împrumutat de pe Overclock3D, în care sunt listate toate procesoarele pe care AMD le va lansa pentru platforma aceasta, alături de un R7 1800X pentru comparație. Procesoarele vor fi disponibile pentru plăcile de bază cu socket SP3r2, nu pentru AM4. Vor avea suport pentru memorie quad-channel și ar trebui să ofere și mai multă competiție pentru soluțiile Intel, care acum au căpătat desemnarea i9.
Cores | Threads | TDP | Mem | Base clock | Boost Clock | XFR | |
R9 1998X | 16 | 32 | 155W | 4x 3200MHz | 3.5GHz | 3.8GHz | +100MHz |
R9 1998 | 16 | 32 | 3.2GHz | 3.6GHz | – | ||
R9 1977X | 14 | 28 | 3.5GHz | 3.9GHz | +100MHz | ||
R9 1977 | 14 | 28 | 140W | 3.2GHz | 3.7GHz | – | |
R9 1976X | 12 | 24 | 3.6GHz | 4.0GHz | +100MHz | ||
R9 1956X | 12 | 24 | 125W | 3.2Ghz | 3.7GHz | +100MHz | |
R9 1956 | 12 | 24 | 3.0GHz | 3.7GHz | – | ||
R9 1955X | 10 | 20 | 3.6GHz | 3.9GHz | +100MHz | ||
R9 1955 | 10 | 20 | 4x 3200MHz | 3.1GHz | 3.7GHz | – | |
R7 1800X (AM4) | 8 | 16 | 95W | 2x 2666MHz | 3.6GHz | 4.0GHz | +100MHz |
Data de lansare exactă pentru aceste procesoare încă nu a fost confirmată de către AMD. S-a spus doar că vor sosi în această vară.Dacă vă întrebați cam ce soi de performanță ar putea avea un procesor din această serie, răspunsul ar fi că vă puteți imagina un Ryzen 7, dar cu mai multe nuclee. Așa că în aplicații care suportă bine nuclee multiple, se va observa o diferență clară. De asemenea, canalele adiționale de memorie ar trebui să ofere încă un mic spor de performanță în anumite situații.
Titlurile coloanelor din tabel trebuie mutate spre dreapta cu cate o coloana ca sa se potriveasca